Gabriel Andronache afirmă că liberalii nu au fost sprijiniţi de PSD în aplicarea procedurii de urgenţă a proiectului referitor la indexarea pensiilor militare: Au propus dezbaterea în mai multe comisii decât cele care ar fi fost normal să fie sesizate


Liderul Grupului parlamentar al deputaţilor PNL, Gabriel Andronache, a afirmat că liberalii nu au fost sprijiniţi de PSD în aplicarea procedurii de urgenţă a proiectului propus de PNL pentru modificarea pensiilor militare, în sensul actualizării acestora în mod permanent şi indexării în raport cu solda de grad. El a precizat că social-democraţii au propus ca dezbaterea acestui proiect să fie făcută în mai multe comisii decât cele care ar fi fost normal să fie sesizate. Andronache a menţionat că, în aceste condiţii, proiectul de lege va sta în Camera Deputaţilor probabil până după alegerile din acest an.

”S-a încheiat şedinţa Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor şi şedinţa Comitetului Liderilor. Am avut pe ordinea de zi proiectul propus de Partidul Naţional Liberal referitor la modificarea pensiilor militare de stat în sensul actualizării acestora în mod permanent şi indexării în raport cu solda de grad. Spre surprinderea noastră nu am fost sprijiniţi în aplicarea procedurii de urgenţă, adică dezbaterea în maxim o săptămână la Camera Deputaţilor a acestui proiect de colegii noştri din Partidul Social-Democrat. Nici colegii din UDMR nu au votat pentru propunerile noastre ca termenele să fie foarte scurte de dezbatere.

Mai mult decât atât am avut surpriza neplăcută ca ai noştri colegi de coaliţie să propună dezbaterea proiectului în mai multe comisii decât cele care ar fi fost normal să fie sesizate”, a declarat, luni, Gabriel Andronache.

El a precizat că nu este normal ca un asemenea proiect de lege să fie amânat doar pentru că urmează alegeri parlamentare şi prezidenţiale.

”Totodată la Comitetul Liderilor s-a respins propunerea de procedură de urgenţă, ceea înseamnă că acest proiect va sta în Camera Deputaţilor probabil până după alegeri. Nu este absolut deloc normal ca o propunere legislativă care vizează îmbunătăţirea vieţii unor cetăţeni în România, o categorie extrem de importantă cum sunt militarii şi de asemenea cei care au făcut parte din sistemul de ordine publică şi siguranţă naţională, să aibă de suferit din cauza faptului că urmează alegeri parlamentare şi alegeri prezidenţiale”, a explicat liderul deputaţilor PNL.

El a fost întrebat dacă acest lucru înseamnă că actuala coaliţie nu mai funcţionează la nivelul Parlamentului.

”Eu cred că e doar o chestiune de orgoliu. Cine, vezi Doamne, iniţiază primul un astfel de demers legislativ? Nu cred că aşa trebuie abordate lucrurile. Cred că această propunere trebuia sprijinită. Eu ştiu că da, că a existat un acord în coaliţie pentru ca pensiile militare de stat să fie indexate pe baza unui mecanism care este cuprins în această propunere legislativă. (…) Eu spun că nu am avut sprijinul colegilor de coaliţie să accelerăm procedura în dezbaterea acestei propuneri legislative referitoare la pensiile militare de stat. Aşa cum ne-am aşteptat, aşa cum era normal ca o propunere legislativă să treacă cât mai repede de Cameră”, a mai declarat Gabriel Andronache.

Liderul deputaţilor PNL a precizat că şi cum au motivat social-democraţii această situaţie.

”Au motivat că în mod necesar ar trebui să fie dată o evaluare prin fişa financiară de către guvern cu privire la impactul asupra bugetului de stat. Dar le reamintesc colegilor noştri de coaliţie că fişa financiară nu reprezintă un aviz obligatoriu în dezbaterea acestui proiect de lege, ci este doar un document informativ care poate fi furnizat de guvern oricând pe parcursul procedurii legislative, inclusiv la Senat”, a mai afirmat Gabriel Andronache.

 

VIDEO Maramureş: Trei bărbaţi cehi şi ucraineni şi o femeie slovacă – reţinuţi de procurorii DIICOT pentru trafic de droguri

Cu trei săptămâni înainte de alegerile parlamentare, partidul de guvernământ din Georgia încearcă să o demită pe preşedinta proeuropeană a ţării. Maia Sandu a vorbit la telefon cu Salome Zourabichvili