Deputatul Gabriel Andronache (PNL) afirmă, duminică, despre controversele legate de un vot de încredere al Guvernului în Parlament, după expirarea interimatului de 45 de zile a miniştrilor care i-au înlocuit pe social-democraţi, că opiniile care arată că nu există jurisprudenţă CCR cu privire la procedurile constituţionale după perioada de după cele 45 de zile de interimat sunt false, pentru că există jurisprudenţă şi e foarte clară. El arată că Parlamentul se exprimă exclusiv pe propunerea de noi miniştri pe care o înaintează prim-ministrul şi nu este nevoie de un nou vot de încredere pentru tot Guvernul.
- „De asemenea, potrivit Curţii, …art.85 alin.(3) este incident exclusiv în situaţia în care prin propunerea de remaniere se schimbă structura sau compoziţia politică a Guvernului. În acest caz, numirea miniştrilor nu mai poate avea loc doar prin decret al Preşedintelui, la propunerea primuluiministru, ci, în prealabil, este necesară aprobarea Parlamentului cu privire la propunerea primuluiministru de remaniere a Guvernului. Aceasta deoarece Guvernul, aflat sub control parlamentar, primeşte o nouă configuraţie politică sau o nouă structură, diferite de cele acordate prin votul de încredere al Parlamentului cu prilejul numirii Guvernului în temeiul art.85 alin.(1) din Constituţie.” (Decizia nr.671/2021).
- „Curtea a mai statuat că „alin.(3) al art.85 din Constituţie impune ca numirea ministrului să se realizeze pe baza aprobării Parlamentului, acordată la propunerea primului-ministru, în situaţia în care prin propunerea de «remaniere» se schimbă «structura» sau «compoziţia politică» a Guvernului. Remanierea guvernamentală reprezintă înlocuirea unor membri ai Guvernului cu alte persoane care nu se regăsesc pe lista iniţială aprobată de Parlament, prin acordarea votului de încredere.” (Decizia nr.671/2021)
- “…Fiecare membru al Guvernului răspunde politic solidar cu ceilalţi membri pentru activitatea Guvernului şi pentru actele acestuia [… ], iar cât timp încrederea acordată Guvernului nu a fost retrasă, nu există temei constituţional pentru ca aceiaşi membri ai Guvernului aflaţi pe lista iniţială aprobată de Parlament la învestitură să fie din nou supuşi aprobării Parlamentului.” (Decizia nr.671/2021)
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, că CCR nu s-a pronunţat până acum pe ce se întâmplă în situaţia eventuală în care, la sfârşitul celor 45 de zile de interimat, dacă guvernul rămâne aşa sau se face o rocadă între miniştri, el arătând că există această preocupare, sau chiar intenţie de a cere CCR să se pronunţe în avans.



