În mesajul postat, Firea spune că a avut întâlniri o primă ședință cu colegii de la organizația social-democrată din Sectorul 1.
„În aceste zile se stabilește viitorul copiilor noștri. Par vorbe mari, dar deciziile politice luate acum sunt importante nu doar pe termen scurt, ci pentru următorii ani.
Stabilitatea României nu înseamnă împărțirea funcțiilor, a portofoliilor ministeriale și a pozițiilor de decizie. Și nici nu se poate ajunge la varianta potrivită prin presiuni și acuze zilnice din toate părțile.
Guvernarea țării nu este o joacă, iar asumarea unei asemenea responsabilități sau renunțarea la ea nu se mai poate lua fără consultarea colegilor din țară, primari, consilieri locali și județeni, simpli membri de partid și simpatizanți.
Am avut o primă ședință de consultare a colegilor din Capitală, la organizația social-democrată din Sectorul 1. Alături de colegul meu Florin Manole, președintele PSD Sector 1 și purtătorul de cuvânt al partidului, am ascultat opinia celor mai activi membri.
I-am asigurat pe toți colegii că voi transmite conducerii partidului sfaturile primite, de la firul ierbii cum s-ar spune, pentru a lua cea mai bună decizie.”, a scris Firea pe pagina sa de Facebook.