Senatoarea PNL Gabriela Horga, propusă ca vicepreședinte în echipa lui Ilie Bolojan, spune că este nevoie de un partid unit, puternic și credibil, capabil să ofere soluții reale și să respecte încrederea oamenilor.
Ea precizează, duminică, într-o postare pe Facebook că, alături de Ilie Bolojan, Dan Motreanu, Robert Sighiartău, Mircea Abrudean, Ioan Popa, Siegfried Mureșan, Oana Gheorghiu, Alexandru Muraru, Dragoș Pîslaru și Florin Roman, își asumă acest proiect cu ”seriozitate și responsabilitate”.
”Sunt membră a PNL de 20 de ani, de la vârsta de 21 de ani. Am crescut în acest partid și am parcurs toate etapele de implicare: de la vicepreședintă a organizațiilor naționale de studenți și tineret, până la structurile naționale de conducere. Am ocupat de două ori funcția de secretar general adjunct al PNL și am participat, alături de colegi, la numeroase campanii electorale și proiecte importante pentru PNL. Vin în această echipă cu experiența acumulată în mediul academic, în Parlament și în autorități de reglementare. Sunt conferențiar universitar la FABIZ – ASE București, senator și președinta Comisiei pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital din Senat. Activitatea mea s-a concentrat asupra politicilor fiscale, sprijinirii antreprenoriatului și IMM-urilor, dezvoltării sectorului financiar și a pieței de capital. Am avut, de asemenea, responsabilități executive ca vicepreședintă a Autorității de Supraveghere Financiară, responsabilă de piața de capital, și ca secretar de stat cu atribuții în domeniul finanțelor publice și fiscalitate”, s-a caracterizat cea care va ocupa una dintre cele opt funcții de vicepreședinte în PNL.
Horga crede ”într-un PNL modern, serios și conectat la așteptările românilor, dar care își păstrează identitatea, valorile și respectul pentru cei care au construit acest partid de-a lungul timpului”.
Viitorul Birou Permanent Național al PNL va fi format din echipa propusă prin moțiunea ‘Modernizare cu rădăcini’ – președintele, prim-vicepreședintele, secretarul general și cei opt vicepreședinți, alături de liderii organizațiilor județene, din rândul cărora vor fi aleși opt vicepreședinți regionali.
”Este o formulă care îmbină o echipă propusă de Ilie Bolojan (…) cu reprezentarea organizațiilor din întreaga țară. Avem nevoie de un partid unit, puternic și credibil, capabil să ofere soluții reale și să respecte încrederea oamenilor. ‘Modernizare cu rădăcini’ înseamnă, pentru mine, un PNL care își cunoaște trecutul, își respectă valorile și are curajul să construiască pentru viitor”, a scris Horga pe rețeaua de socializare.
Congresul Extraordinar al PNL se va reuni, duminică, pentru a decide noua structură de conducere și pentru a alege președintele partidului și echipa sa, singurul care și-a înregistrat candidatura fiind actualul șef al formațiunii, Ilie Bolojan.


