Calea actoriei este una sublimă, e plină de țepi, e plină de teama că ți-o ia cel de alături înainte și, dacă nu ai perseverența și inteligența de a munci, nu faci nimic, este mesajul actriței Dorina Lazăr, cea care acordă anual, în cadrul Galei Tânărului Actor – HOP, distincția independentă ”Premiul pentru prestanță și rostire scenică”.
Actrița a dezvăluit, într-un interviu acordat Agenției Naționale de Presă AGERPRES, ce a determinat-o să dea un astfel de premiu: ”Vreau să văd apărând un Iordache, un Caramitru, un Mircea Albulescu, un Ovidiu Iuliu Moldovan, o Olga Tudorache”, ne spune Dorina Lazăr.
Aceasta a avut și un sfat pentru tânăra generație de actori. ”Să nu renunțe niciodată la a se instrui, la a observa lumea. Țin minte că meșterul Finteșteanu (n.r. – actorul Ion Finteșteanu), la care am învățat eu, ne spunea: ‘măi, când mergeți pe stradă, nu mergeți inerți, nu mergeți absenți, uitați-vă în jur cum vorbește omul, cum clipește omul, cum își mișcă mâna. Acolo găsiți toată bogăția de exprimare a actorului pe scenă’ ”, a afirmat actrița.
AGERPRES: Ce v-a determinat să instituiți acest premiu specific în cadrul Galei HOP și de ce ați ales un astfel de premiu pentru rostire scenică și prestanță?
Dorina Lazăr: Cred că sunt 10 ani de când a murit regizorul Cornel Todea, atunci, la ultima lui gală, a fost, și atunci, o chestie specială, neobișnuită: natura monologurilor era extrem de dubioasă, ca și calitate literară. Nu mi s-au părut potrivite. Și, la sfârșitul galei, când s-au dat premiile, eu m-am ridicat și am spus că, începând de anul viitor, am să dau din banii mei, din leafa mea, un premiu de 1.000 lei acelui actor sau actriță care va izbuti să rostească un monolog clasic – ‘Cidul’ sau ‘Ruy Blas’ ori ‘Hamlet’, orice monolog, pentru că vreau să văd apărând un Iordache, un Caramitru, un Mircea Albulescu, un Ovidiu Iuliu Moldovan, o Olga Tudorache. Îmi pare rău, mă uit în zare, sunt copii buni, poate că acum nu mai sunt condițiile, nu știu. Deci, așa s-a născut acest premiu și eu vin în fiecare an cu speranță. A fost un an când eu n-am putut să vin și i-am dat Magdalenei Boiangiu, era o mare comentatoare și critic de teatru, și i-am dat ei banii și a venit cu banii înapoi, la București.
Foto: (c) RADU TUŢĂ / AGERPRES FOTO
AGERPRES: S-a schimbat, în timp, importanța acordată rostirii corecte pe scenă de către noile generații de actori?
Dorina Lazăr: Dacă s-a schimbat? Din păcate, da. E foarte greu pe scenă. Actorii nu mai fac diferența între a vorbi pe scenă și a vorbi în tramvai. Și asta este grav, foarte grav. Eu cred că se datorează povestea asta în primul rând unei lipse de obligativitate a acestor cursuri de dicție și de impostație vocală din Institut.
Eu știu că atunci când eram studentă – au trecut 65 de ani – nu era zi fără impostație vocală și fără rostire de texte. Vorbirea, chiar vorbirea normală, naturală, este altceva decât vorbim noi amândoi dacă ne întâlnim în tramvai sau la un pahar de votcă. Vocala e vocală, ele trebuie articulate. Nici nu știi ce exerciții, multe și minunate sunt pentru asta. Eu țin minte că aveam un profesor, tenor la Opera din Viena, Dumnezeu să-l odihnească, umbla în haine negre, o redingotă neagră, și în fiecare zi noi ne duceam și făceam impostație vocală, dimineața, la ora 8:00. Aveam, n-aveam chef, eram acolo. Da, la opt dimineață, se curăța laringele. Calea asta a actoriei este o cale sublimă, e plină de țepi, e plină de frica, de teama că ți-o ia cel de alături înainte, și dacă nu ai perseverența și inteligența de a munci, nu faci nimic, absolut nimic.
AGERPRES: Considerați că școala românească de teatru actuală mai pune preț pe tehnica vorbirii și pe prezența scenică a actorului?
Dorina Lazăr: Nu. Îmi pare rău, nu. Eu nu știu exact, pentru că nu am posibilitatea să mă duc la Institut să văd, n-am vorbit cu profesorii să știu dacă sau de ce natură sunt tematicile, dar văd la copiii ăștia. Ne-am uitat astă-seară (n.r. – vineri), e o fată care e foarte bună, dar are un defect de dicție pe care, poate, doar Dumnezeu să o ia de mână și să i-l corijeze, dacă profesorii nu i l-au corijat până acum.
După opinia mea, și aici probabil că eu o să fiu pusă la zid, sunt prea multe școli de teatru în țară. Producția de actori este mult prea mare pentru piața de desfacere care există, dar, pe de altă parte, acum stau și mă uit, domnule, mai bine să fie lumea culturalizată, cultivată, școlită, decât nimic. Deoarece cultura asta, spoiala de cultură e foarte periculoasă. Ne facem că muncim, ne facem că învățăm, am văzut la televizor un puști, dăduse a doua oară Bacalaureatul și îl întrebase reporterul: ”Și ce ai de gând să faci?”, ”Ha, ha, mă duc să câștig bani!”. Dar cum câștigi bani?
AGERPRES: Care sunt primele detalii pe care le observați la un tânăr actor când urcă pe scenă și începe să vorbească?
Dorina Lazăr: Această prestanță pe care eu o vânez? Da, era Septimiu Sever, pentru oamenii din ziua de azi numele de Septimiu Sever nu mai spune nimic, era în ’65 – ’70 actor la Teatrul Bulandra. Domnule, era o desfășurare de personalitate, bărbat frumos, o voce bine postată. Când îl auzeai pe Cozorici (n.r. – actorul Gheorghe Cozorici) îți era mai mare dragul, Ovidiu Iuliu Moldovan, la fel, mai mare dragul.
Pe Ion Caramitru, Pino, eu când l-am auzit rostind – am asistat odată la unul dintre festivalurile astea ale copiilor, la lecțiile lui de rostire a versului – eram actriță bătrână și vă rog să mă credeți că eu am luat notă, am luat lecții, am învățat din ce a spus el, cum știa să rostească versul. Și n-am să uit niciodată gala aceea în care el și cu Căciuleanu, cu balerinul (n.r. – Gigi Căciuleanu), s-au întrecut în versuri. Căciuleanu scria versuri, Pino rostea versuri, a fost de o asemenea ștachetă culturală, estetică, emoțională, uite acum când vorbesc mi se face pielea de găină, jur. A fost așa o chestie emoțională.
Întâlnirile astea sunt foarte importante și eu trag nădejde că UNITER-ul va exista în continuare și că marii noștri guvernanți se vor școli și vor înțelege că, dacă nu pui miză pe cultură și pe învățământ, n-ai făcut nimic. Tot timpul îmi aduc aminte când am citit că, după război, Charles de Gaulle l-a numit ministru al Culturii pe André Malraux, imediat după război când s-a făcut bugetul, singurele două ministere de la care nu s-a tăiat nimic au fost Școala și Cultura.
Foto: (c) SIMION MECHNO / AGERPRES FOTO
AGERPRES: Dincolo de diploma în sine, ce sfat esențial le oferiți tinerilor care câștigă această distincție și nu doar lor?
Dorina Lazăr: În primul rând, să fie perseverenți, să știe că întotdeauna lângă ei există unul care e mai bun și că îi poate lua locul, în doi pași să fie în fața lui. Să nu renunțe niciodată la a se instrui, la a observa lumea. Țin minte că meșterul Finteșteanu (n.r. – actorul Ion Finteșteanu), la care am învățat eu, ne spunea: ”măi, când mergeți pe stradă, nu mergeți inerți, nu mergeți absenți, uitați-vă în jur cum vorbește omul, cum clipește omul, cum își mișcă mâna. Acolo găsiți toată bogăția de exprimare a actorului pe scenă”.
***
Actrița Dorina Lazăr s-a născut la 7 noiembrie 1940.
Foto: (c) ALEX TUDOR / AGERPRES FOTO
A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică, Facultatea de Teatru, secția Actorie, la clasa profesorului Ion Finteșteanu, avându-i ca asistenți pe Sanda Manu și Dem Rădulescu. A debutat, în 1961, la Teatrul Regional București, iar din 1969 a fost actriță la Teatrul Odeon din Capitală, pe scena căruia a interpretat peste 40 de roluri. A fost director al Teatrului Odeon.
***
Cea de-a 29-a ediție a Galei Tânărului Actor – HOP, program permanent al UNITER, se desfășoară în perioada 27 – 30 august, la Teatrul de Stat din Constanța, sub direcția artistică a regizorului Silviu Purcărete.
Tema ediției din acest an, ”A și B. Fața luminată și fața ascunsă a personajului. Metamorfoze”, îi invită pe tinerii actori să exploreze transformările, contrastele și multiplele ipostaze prin care se construiește un personaj.
