Galați: Arhiepiscopul Casian Crăciun va primi titlul academic de Profesor Emerit al Universității ‘Dunărea de Jos’

Universitatea ‘Dunărea de Jos’ din Galați va acorda titlul academic de Profesor Emerit Înaltpreasfințitului Casian Crăciun, Arhiepiscopul Dunării de Jos, pentru întreaga activitate didactică, de cercetare și contribuția la viața spirituală și culturală a comunității, potrivit unui comunicat al instituției.

Ceremonia de decernare va avea loc miercuri, 18 martie – zi în care Înaltpreasfinția Sa Casian Crăciun împlinește 71 de ani – începând cu ora 11:00, în Aula ‘Al. I. Cuza’, în prezența comunității academice și a reprezentanților vieții publice.

Potrivit rectorului Universității ‘Dunărea de Jos’, prof. univ. dr. Marian Barbu, acordarea titlului reprezintă o recunoaștere a activității liturgice, pastoral-misionare, educaționale, culturale, științifice și social-filantropice desfășurate de Arhiepiscopul Dunării de Jos, precum și a contribuției sale la consolidarea relației dintre Biserică, școală și comunitate.

‘Pentru laborioasa activitate liturgică, pastoral-misionară, educațională, culturală, științifică, social-filantropică, desfășurată de Înaltpreasfințitul Părinte profesor univ. dr. Casian Crăciun, Arhiepiscopul Dunării de Jos, pentru modul generos și altruist de a-și fi pus mereu slujirea de ierarh, energiile intelectuale și întreaga persoană în slujba Bisericii Ortodoxe, a Dunării de Jos, a Universității ‘Dunărea de Jos’ din Galați și a societății în întregul ei, dar și pentru cinstea și onoarea pe care le-a adus mereu Eparhiei și Universității ca profesor universitar și om de cultură atât de bine profilat la nivel național și european, consider că Înaltpreasfinția Sa trebuie să rămână în familia academică a Universității ‘Dunărea de Jos’ din Galați, prin primirea titlului de Profesor Emerit, care nu este altceva decât recunoașterea slujirii sale atât de complexe, de excepție, spre propășirea în lume a Adevărului, Binelui și Luminii’, a declarat Marian Barbu, citat în comunicatul de presă.

Casian Crăciun s-a născut pe 18 martie 1955, în județul Buzău, și a urmat cursurile Seminarului Teologic din Buzău și ale Institutului Teologic Universitar din București, pe care le-a absolvit ca premiant. A obținut titlul de doctor în teologie la Universitatea din Strasbourg, unde a desfășurat și activități pastorale și culturale în cadrul comunității românești.

De-a lungul carierei, a fost profesor la Seminarul Teologic din Buzău, asistent universitar la institutele teologice din Sibiu și București și, din 2002, profesor universitar în cadrul Universității ‘Dunărea de Jos’ din Galați. Din 1996 este senator de onoare al aceleiași instituții. A fost ales arhiereu în anul 1990 și, ulterior, episcop al Dunării de Jos în 1994, iar din 2009 este Arhiepiscop, după ridicarea eparhiei la rang de arhiepiscopie.

Pentru activitatea sa, Înaltpreasfinția Sa Casian Crăciun a primit numeroase distincții bisericești și civile, printre care Ordinul Național ‘Pentru Merit’ în grad de Mare Ofițer, Ordinul Sfântul Apostol Andrei al Patriarhiei Ecumenice, Ordinul Voievod al Sfântului Mormânt, Ordinul Sfântul Apostol Andrei al Patriarhiei Române, precum și distincții acordate de biserici ortodoxe din Polonia, Grecia și Ucraina.

De asemenea, i-au fost conferite titlurile de Cetățean de Onoare al municipiilor Galați, Brăila și Tecuci și a ocupat funcții onorifice în cadrul unor organizații filantropice, medicale și culturale, contribuind la dezvoltarea dialogului dintre Biserică, educație și societate.

Parlament – buget2026/ Bugetul CNSAS – aprobat în comisiile de buget-finanțe

Zelenski vrea să consolideze controlul statului asupra vânzării de drone ucrainene, după ce se plânge că ţări străine ”pot cumpăra drone de la întreprinderile noastre fără să treacă pe la Guvern”. ”Întregul teritoriu” al Ucrainei, ”ţintă legitimă” a Tehe