Un bărbat în vârstă de 42 de ani din municipiul Galați este cercetat pentru tentativă de omor, după ce și-ar fi lovit intenționat cu autoturismul soția, care traversa strada pe o trecere de pietoni, informează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Galați.
”În data de 17 august 2026, la ora 15:33, Inspectoratul de Poliție Județean Galați a fost sesizat cu privire la producerea unui accident rutier pe strada Oțelarilor, din municipiul Galați, în urma căruia o femeie ar fi fost acroșată pe marcajul pietonal (…) Din primele verificări efectuate, polițiștii au stabilit că un bărbat, în vârstă de 42 de ani, din municipiul Galați, pe fondul unui conflict existent cu soția sa, o femeie de 37 de ani, ar fi observat-o pe aceasta în timp ce se angaja în traversarea străzii, pe marcajul pietonal. În aceste împrejurări, bărbatul ar fi accelerat autoturismul către femeie, acroșând-o cu partea stângă-față a autovehiculului și proiectând-o pe partea carosabilă”, se arată într-un comunicat de presă transmis luni AGERPRES.
Potrivit sursei citate, bărbatul și-ar fi continuat deplasarea pe strada Oțelarilor către strada Stadionului, unde ar fi lovit un autoturism parcat în afara părții carosabile. Ulterior, acesta s-ar fi întors în zona trecerii de pietoni, unde se afla femeia rănită, fiind oprit de mai mulți trecători.
Femeia rănită a fost preluată și transportată la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale și efectuarea unor investigații de specialitate.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar testarea privind consumul de substanțe psihoactive a fost negativă. Conducătorul auto a fost condus la o unitate medicală, în vederea recoltării de probe biologice pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.
De asemenea, în urma completării formularului de evaluare a riscului, polițiștii au constatat existența unui risc iminent pentru victimă și au emis un ordin de protecție provizoriu împotriva soțului acesteia.
Cercetările sunt continuate de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Galați, în baza unei ordonanțe de delegare dispuse de procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie, în referire la tentativă la infracțiunea de omor.


