Galaţi: Bărbat rănit într-un incendiu care i-a cuprins locuinţa / O butelie a explodat

Un incendiu a izbucnit, miercuri seară, la o locuinţă din localitatea Piscu, judeţul Galaţi, proprietarul fiind rănit. Misiunea pompierilor este îngreunată şi de explozia unei butelii.

Conform ISU Galaţi, incendiul a cuprins o gospodărie din localitatea Piscu.

La faţa locului au fost trimise iniţial două autospeciale de stingere şi un echipaj SMURD, pentru localizarea şi lichidarea incendiului şi pentru prim ajutor medical.

Din primele informaţii, proprietarul casei, un bărbat în vârstă de aproximativ 70 de ani, a suferit arsuri şi a primit îngrijiri medicale la faţa locului. Ulterior, acesta a fost transportat la Spitalul Clinic Judeţean Galaţi, fiind cooperant şi prezentând arsuri pe mâini şi faţă.

Misiunea pompierilor este îngreunată de explozia unei butelii aflate în interiorul locuinţei cuprinsă de foc, ceea ce a necesitat suplimentarea dispozitivului de intervenţie cu o autospecială de stingere din cadrul Secţiei de pompieri Galaţi.

Pompierii lucrează pentru stingerea flăcărilor, după care vor stabili ce a produs incendiul.

 

 

Premierul italian Giorgia Meloni l-a vizitat pe Papa Francisc în spital: Este alert şi glumeşte în ciuda pneumoniei sale / Pe reţelele sociale, în special pe X, postări în mai multe limbi anunţau decesul suveranului pontif

Premierul italian Giorgia Meloni l-a vizitat pe Papa Francisc în spital: Este alert şi glumeşte în ciuda pneumoniei sale / Pe reţelele sociale, în special pe X, postări în mai multe limbi anunţau decesul suveranului pontif