Prefectul județului Galați, George Toderașc, a emis ordinul de constituire a comisiei de evaluare a pagubelor provocate de prăbușirea dronei din noaptea de 29 mai 2026, după ce Comitetul Național pentru Situații de Urgență a aprobat acordarea unor ajutoare financiare de urgență familiilor afectate.
Comisia este alcătuită din specialiști ai Inspectoratului de Stat în Construcții și reprezentanți ai Instituției Prefectului, ISU Galați, Consiliului Județean Galați și Primăriei municipiului Galați.
‘Având în vedere hotărârea Comitetului Național pentru Situații de Urgență, prin care s-a stabilit acordarea unor ajutoare financiare de urgență familiilor și persoanelor ale căror locuințe au fost afectate în urma prăbușirii dronei din noaptea de 29 mai 2026, prefectul județului Galați, domnul George Toderașc, a emis ordinul de constituire a comisiei de evaluare a pagubelor. Comisia este formată din specialiști ai Inspectoratului de Stat în Construcții și reprezentanți ai Instituției Prefectului – Județul Galați, Inspectoratului pentru Situații de Urgență Galați, Consiliului Județean Galați și Primăriei municipiului Galați’, se arată într-o informare a Prefecturii Galați.
Membrii comisiei vor evalua fiecare apartament afectat, pentru a stabili gradul de avariere și suma ce urmează să fie acordată. Procesele-verbale rezultate vor fi transmise Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, care le va înainta Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale.
În cadrul ședinței Comitetului Național pentru Situații de Urgență, convocată de prim-ministrul interimar Ilie Bolojan, au fost aprobate următoarele ajutoare de urgență: 10.000 de lei pentru fiecare familie sau persoană singură a cărei locuință a fost afectată în proporție mai mică de 25%; 25.000 de lei pentru fiecare familie sau persoană singură a cărei locuință a fost afectată în proporție mai mare de 25%.
‘Am dispus constituirea comisiei de evaluare deoarece îmi doresc ca aceste verificări să fie realizate cu maximă operativitate, astfel încât documentația necesară să ajungă cât mai rapid la Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale. Obiectivul nostru este ca persoanele afectate de acest incident să beneficieze, într-un termen cât mai scurt, de sprijinul financiar aprobat de Guvernul României. Toate instituțiile implicate sunt mobilizate pentru a finaliza procedurile necesare cu celeritate și responsabilitate’, a declarat George Toderașc, prefectul județului Galați.

