in ,

Galați: Noul ambulatoriu al Spitalului de Copii, dat în folosință după modernizare și extindere

Galați: Noul ambulatoriu al Spitalului de Copii, dat în folosință după modernizare și extindere

Noul ambulatoriu al Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii ‘Sf. Ioan’ din Galați, realizat în urma unei investiții de peste 18,4 milioane de lei, cu fonduri europene și de la bugetul local, a fost prezentat marți de primarul municipiului Galați, Ionuț Pucheanu, într-o conferință de presă organizată la spital, după finalizarea lucrărilor și darea acestuia în folosință.

Primarul a subliniat, cu această ocazie, că noul ambulatoriu oferă medicilor spațiile și dotările necesare pentru îmbunătățirea serviciilor medicale acordate copiilor.

‘Este o investiție realizată în mare măsură cu fonduri europene, care se ridică la aproximativ 19 milioane de lei, din care aproape 9 milioane de lei sunt de la bugetul local. Suntem într-o clădire care are o suprafață desfășurată de aproape 1.500 de metri pătrați. Este un spațiu de care medicii din Galați, care se ocupă în mod special de sănătatea copiilor noștri, aveau imperios nevoie pentru a ridica nivelul calității actului medical. Suntem bucuroși că am reușit să dotăm această clădire cu cea mai bună aparatură medicală, dar, dincolo de aparatura medicală, ceea ce mă bucură fantastic de tare este că avem aici, la Galați, medici foarte bine pregătiți, care pot oferi copiilor servicii medicale de înaltă calitate’, a declarat Ionuț Pucheanu.

Potrivit unui comunicat al Primăriei Galați, proiectul a fost realizat în două etape și a presupus construirea unui nou corp de clădire, modernizarea celui existent, amenajarea unei pasarele de legătură între cele două imobile și dotarea ambulatoriului cu aparatură medicală modernă.

Valoarea totală a investiției a fost de 18.456.836,64 lei, din care 9.480.794,11 lei reprezintă finanțare nerambursabilă, iar 8.976.042,53 lei contribuția de la bugetul local.

Noul corp de clădire, cu o suprafață construită de 616,15 metri pătrați și una desfășurată de 1.483,44 metri pătrați, dispune de subsol tehnic, parter, un etaj și etaj tehnic și este conectat printr-o pasarelă amplasată la primul etaj cu vechea clădire, care a fost modernizată.

Lucrările au inclus realizarea instalațiilor electrice, termice, sanitare și de ventilație, montarea unui ascensor pentru persoane și transportul pacienților pe targă, instalarea sistemelor de detecție și alarmare în caz de incendiu, precum și reorganizarea cabinetelor medicale, amenajarea grupurilor sanitare și reabilitarea spațiilor interioare din corpul existent.

Ambulatoriul a fost dotat cu echipamente medicale moderne, între care un procesator de țesuturi, microscop trinocular, microtom, automat de imunohistochimie și aparatură pentru prelucrarea și analiza probelor histologice.

‘Sănătatea copiilor noștri este una dintre cele mai importante responsabilități pe care le avem, iar investițiile în infrastructura medicală înseamnă, înainte de toate, grijă pentru oameni și pentru viitorul comunității. Astăzi vă prezentăm un ambulatoriu modern, care oferă condiții mai bune atât pentru micii pacienți și familiile lor, cât și pentru cadrele medicale care îi îngrijesc. Este o investiție importantă, realizată cu fonduri europene, care consolidează capacitatea sistemului medical gălățean de a oferi servicii de calitate’, a declarat Pucheanu, citat în comunicat.

Managerul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii ‘Sf. Ioan’, medicul Marius Dănilă, a precizat că modernizarea ambulatoriului a urmărit adaptarea spațiilor la nevoile copiilor și ale părinților.

‘Zonele de așteptare sunt acum mai largi, mai luminoase și mai colorate. Cabinetele beneficiază de spații mai generoase, în care examinarea se desfășoară confortabil, cu părintele alături. Ne-am dorit un ambulatoriu în care copiii să intre fără teamă, iar părinții să găsească totul într-un singur loc’, a declarat managerul Marius Dănilă, citat în comunicat.

Conform municipalității, aparatura medicală permite efectuarea mai multor investigații în cadrul aceleiași vizite, ceea ce contribuie la stabilirea mai rapidă a diagnosticului și la reducerea deplasărilor suplimentare ale pacienților.

Numărul pacienților care au beneficiat lunar de servicii medicale în ambulatoriu a crescut de la 2.891 în iunie la 3.390 în octombrie, cu 17,3%, iar numărul consultațiilor și serviciilor medicale a urcat de la 4.787 la 6.456 pe lună, în creștere cu 34,9%.

Primăria Galați a mai informat că în septembrie au fost înregistrate 6.753 de consultații și servicii medicale, iar în primele zece luni ale anului, peste 53.000, ambulatoriul deservind pacienți din aproximativ 15 județe din sud-estul țării.

Prima etapă a proiectului, desfășurată în perioada 2019-2023, a fost finanțată prin Programul Operațional Regional 2014-2020, iar cea de-a doua, derulată între 2024 și iunie 2026, prin Programul Sănătate.

Primăria Galați a mai realizat la Spitalul de Copii investiții pentru modernizarea Compartimentului Primiri Urgențe, în valoare de 10,9 milioane de lei, reabilitarea și eficientizarea energetică a Corpului A, de 8 milioane de lei, prevenirea infecțiilor nosocomiale, de 9 milioane de lei, și digitalizarea activității, de 5,9 milioane de lei.

În prezent, sunt în implementare două proiecte care vizează extinderea și modernizarea Secției de Recuperare Neuropsihomotorie, în valoare de 49 de milioane de lei, și construirea unei secții de îngrijiri paliative, de 19,2 milioane de lei.

Totodată, urmează semnarea contractului pentru realizarea unui centru de sănătate mintală destinat prevenirii adicțiilor, în valoare de 8,3 milioane de lei, iar un proiect de extindere, modernizare și dotare a spitalului, estimat la 173 de milioane de lei, se află în evaluare.

Valoarea totală a proiectelor derulate de Primăria Galați la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii ‘Sf. Ioan’ este de 283 de milioane de lei, echivalentul a 54,4 milioane de euro, potrivit administrației locale.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Hunedoara: Geoparcul Internațional Țara Hațegului, reconfirmat cu statut UNESCO pentru încă patru ani

Hunedoara: Geoparcul Internațional Țara Hațegului, reconfirmat cu statut UNESCO pentru încă patru ani

Parlament/ Sorina Matei – validată de plenul comun pentru funcția de președinte-director general al SRTv

Parlament/ Sorina Matei – validată de plenul comun pentru funcția de președinte-director general al SRTv