in ,

Galați: Spitalul Municipal Tecuci, dotat cu echipament medical de ultimă generație pentru depistarea rapidă a osteoporozei

Galați: Spitalul Municipal Tecuci, dotat cu echipament medical de ultimă generație pentru depistarea rapidă a osteoporozei

Ambulatoriul Spitalului Municipal ”Anton Cincu” din Tecuci a fost dotat cu un osteodensitometru, echipament medical de ultimă generație destinat depistării rapide a osteoporozei și a altor afecțiuni ale oaselor, a anunțat, luni, președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea.

Potrivit acestuia, investiția face parte dintr-un proiect mai amplu, în valoare totală de 15 milioane de lei, derulat prin Programul Sănătate, prin care mai multe compartimente ale unității medicale, respectiv cabinetul de neurologie, laboratorul de analize și laboratorul de imagistică, sunt dotate cu 54 de echipamente și accesorii medicale moderne.

”Investigațiile realizate cu ajutorul noului echipament sunt recomandate în special femeilor cu vârsta peste 50-65 de ani, dar și persoanelor cu risc crescut de fracturi. Aceste analize pot depista inclusiv osteopenia (scăderea densității osoase înainte de osteoporoză) și permit monitorizarea eficienței tratamentelor pentru întărirea sistemului osos. Totul pentru ca toți cei aproximativ 120.000 de gălățeni din Tecuci și comunele limitrofe, care se tratează la Spitalul ‘Anton Cincu’, să beneficieze de servicii medicale la cele mai înalte standarde”, a transmis Costel Fotea, într-o declarație de presă.

Osteodensitometria (sau testul DEXA) este o investigație imagistică neinvazivă, rapidă și nedureroasă, considerată standardul de aur pentru măsurarea densității minerale osoase și diagnosticarea osteoporozei.

Aparatul folosește raze X, cu o expunere extrem de redusă la radiații (sub cea a unei radiografii pulmonare), pentru a evalua rezistența oaselor (de obicei la nivelul șoldului și coloanei vertebrale) și riscul de fractură.  

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Grindeanu: Biroul Permanent Național a decis susținerea moțiunii de cenzură; secretarii de stat și prefecții PSD să demisioneze

Grindeanu: Biroul Permanent Național a decis susținerea moțiunii de cenzură; secretarii de stat și prefecții PSD să demisioneze

PNL Argeş anunţă că susţine revocarea din funcţie a vicepreşedintelui Consiliului Judeţean, trimis în judecată pentru corupţie

PNL Argeş anunţă că susţine revocarea din funcţie a vicepreşedintelui Consiliului Judeţean, trimis în judecată pentru corupţie