Garda de Mediu anunţă, joi seară, că a continuat verificările la firme care depozitează ilegal cantităţi impresionante de material excavat, fiind descoperit al cincilea depozit ilegal. De asemenea, a fost aplicată o nouă amendă de 160.000 de lei, totalul ajungând la 455.000.
”Astăzi, după ce am identificat cel de-al cincilea amplasament ilegal folosit pentru depozitarea materialelor rezultate din excavaţii fără respectarea legislaţiei de mediu la Cluj, am dispus, din nou, sistarea activităţii şi am aplicat o nouă amendă de 160.000 de lei”, anunţă, joi seară, Garda de Mediu.
Comisarii au dispus ca activităţile desfăşurate pe amplasamentul neautorizat să înceteze imediat, materialele să fie evacuate către amplasamente reglementate, iar terenul trebuie readus la starea iniţială.
”Orice activitate viitoare trebuie să fie desfăşurată numai după obţinerea tuturor actelor de reglementare prevăzute de legislaţia de mediu. Să nu uităm că acţiunea de astăzi face parte dintr-o operaţiune derulată de Garda Naţională de Mediu, Comisariatul Central, începută în 16 iunie, în care am verificat mai multe societăţi din Municipiul Cluj Napoca. Am verificat contractori şi subcontractori, contracte de închiriere, suprafeţe şi am documentat transporturi de agregate minerale care s-au dovedit a fi ilegale”, precizează sursa citată.
Comisarii menţionează că nu au scopul de a se opune dezvoltării, dar aceasta trebuie realizată în condiţii de legalitate şi responsabilitate faţă de mediu.
Totalul amenzilor aplicate în această acţiune a ajuns la 455.000 de lei.



