Opt persoane au fost ucise vineri în Fâșia Gaza într-un atac aerian israelian în apropierea unei piețe dintr-o tabără pentru persoane strămutate, potrivit Apărării civile palestiniene, transmite AFP.
Atacul a avut loc în tabăra de refugiați Nuseirat din centrul enclavei, ‘în timpul procesiunii funerare’ a unui bărbat ucis într-un alt atac israelian, tot vineri, a declarat pentru AFP Mahmoud Bassal, purtător de cuvânt al Apărării civile.
Spitalul Al-Awda din zonă a confirmat că a primit opt cadavre și 22 de răniți.
De partea sa, armata israeliană a declarat că a ‘lovit o celula teroristă a organizației teroriste Jihadul Islamic în centrul Fâșiei Gaza’.
Armata a adăugat că este ‘la curent cu acuzațiile conform cărora mai multe persoane neimplicate au fost rănite în urma acestui atac’, și că ‘rezultatele atacului sunt în curs de examinare’.
Apărarea civilă palestiniană și spitalele au raportat, de asemenea, moartea altor cinci persoane, printre care două femei, în atacuri israeliene separate, vineri. Printre victime s-a numărat și bărbatul ale cărui funeralii aveau loc în momentul atacului care a ucis opt persoane la Nuseirat.
Înainte de atacurile de vineri, cel puțin 1.127 de palestinieni au fost uciși de la intrarea în vigoare a armistițiului în octombrie 2025, potrivit Ministerului Sănătății din Fâșia Gaza, ale cărui cifre sunt considerate fiabile de către ONU.
În același interval, Israelul a raportat moartea în teritoriul palestinian a cinci soldați și a unui contractor care lucra pentru Ministerul Apărării.
Pe 6 iulie, Hamas și-a dizolvat administrația civilă din Gaza, unde rămâne totuși forța dominantă, în special datorită aripii sale armate.


