Generalul Corbu pune punct speculațiilor: Fostul procuror din dosarul ’10 august’ NU revine în magistratură

Pe 17 octombrie 2023, şeful statului a semnat decretul privind trecerea în rezervă a generalului de brigadă – cu o stea Ionel Corbu din Ministerul Apărării Naţionale.

Tot la acea dată, preşedintele Iohannis a semnat decretul privind eliberarea din funcţia de procuror militar a lui Ionel Corbu în cadrul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti, inspector judiciar la Inspecţia Judiciară la acea vreme, ca urmare a pensionării.

Ionel Corbu a fost unul dintre procurorii militari care au instrumentat pentru o scurtă perioadă dosarul 10 august.

Potrivit unor surse oficiale, generalul Ionel Corbu activează în prezent civil la Serviciul de Telecomunicații Speciale.

Contactat de stiripesurse.ro, generalul Corbu a precizat că revenirea sa la statutul de cadru militar activ nu are legătură cu alegerile sau cu orice alte evenimente actuale, cererea fiind depusă cu mai bine de o lună înainte.

Scopul revenirii în activitate este participarea la un concurs pentru o funcție managerială în cadrul STS, explică general Corbu, iar revenirea în magistratură este exclusă.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Scandalul Georgescu bubuie și-n Poliție: IPJ Dolj deschide anchetă după propaganda unui polițist

Ursula von der Leyen anunță creșterea cheltuielilor pe Apărare: Rusia are 9% din PIB!