Primăria Sectorului 1 va instala sisteme de supra-iluminare la 44 de treceri de pietoni din această zonă administrativ-teritorială pentru mai multă siguranță pe timpul nopții, a anunțat, joi, primarul George Cristian Tuță.
‘Multe trotuare din Sectorul 1 au ajuns într-o stare care arată cât de mult s-a amânat intervenția în ultimii ani. Nu putem recupera totul peste noapte, dar le luăm pe rând. Un exemplu este strada Mendeleev, unde am început refacerea completă a trotuarului. În paralel, lucrările continuă și pe Gheorghe Călpan, Gheorghe Pripu, Strada Aviator Ștefan Protopopescu, Calea Griviței, Răducu Dumitru Durbac și Strada Avionului. În același timp, am finalizat deja lucrările pe Aviator Popa Marin, Strada Sutașului și Aleea Teișani’, a mai precizat George Cristian Tuță, într-o postare joi, pe Facebook.
El a punctat că Sectorul 1 are peste o mie de străzi, iar multe dintre acestea au nevoie de ‘intervenții serioase’.
‘Nu putem ajunge peste tot în același timp, dar important este să păstrăm ritmul și să se vadă, lună de lună, tot mai multe lucrări finalizate pe teren’, a adăugat primarul Tuță.
Sursa foto George Cristian Tuță/facebook

