Potrivit unei postări pe Facebook făcute de George Simion, temele abordate au inclus situația politică din România. „Jarosław Kaczyński este șocat de lovitura de stat din România. Vom avea președinți noi în Polonia și România. Cu Dumnezeu înainte!“, a scris liderul AUR pe rețeaua socială.
George Simion a plecat în Polonia imediat după ce a participat la protestul de vineri dimineața din fața sediului CCR.
Această vizită internațională vine în contextul unei perioade tensionate pe scena politică din România. Duminică, cu doar două zile după întâlnirea de la Varșovia, AUR organizează un amplu protest în București. Manifestația are drept scop contestarea anulării alegerilor prezidențiale și denunțarea restrângerii drepturilor și libertăților cetățenești.
Conform organizatorilor, zeci de mii de persoane sunt așteptate să participe la protestul din Capitală, care ar putea deveni unul dintre cele mai mari evenimente de acest tip din ultimii ani. Liderii AUR susțin că acțiunile lor reprezintă o formă de luptă pentru protejarea democrației și a suveranității naționale.