George Simion: Am găsit teren. Începem construcția primelor case pentru sinistrații din Pechea

„ Aici, dragi prieteni, împreună cu Marius Buleac, șef de șantier, cu Marius Lulea și colegii noștri, o să construim opt case pentru familiile cu copii. Vom face trei dormitoare, am cumpărat noi terenul, pe o asociație, cu 30 de mii de euro, ca să nu mai prelungim la nesfârșit. Gata cu corturile, că nu suntem popor nomad. Dacă pentru ucraineni s-a putut să îi ducă la hoteluri, noi în trei săptămâni terminăm primele case pentru familiile cu copii, de aici din Pechea”, a afirmat George Simion pe contul sau de Facebook.

Liderul AUR vrea să repare 400 de case și să construiască de la zero cel puțin 20 de locuințe, pentru sinistrații de la Pechea. De altfel, George Simion și-a donat indemnizația de parlamentar până la finalul anului pentru această cauză.

Aproximativ 200 de voluntari AUR se află de duminică seară în comuna Pechea, județul Galați. Ieri, aceștia au ajutat la curățarea străzilor, alături de pompieri, dar și la scoaterea nămolului din casele oamenilor. Tot ieri au ajuns la sinistrați și primele materiale de construcții, dar și primele electrocasnice.

Şedinţă pe tema stării planşeului de la Piaţa Unirii: Prefect: Urgenţa nu poate fi pusă sub semnul întrebării! Primarul Daniel Băluţă: De ce Podul Grant era pericol public în gradul IV şi planşeul, în stadiul V, nu este?

Strategia prin care Guvernul vrea să transforme România în destinație turistică de top – DOCUMENT