În ultimele zile, cele mai aprige discuții au avut ca temă creșterea TVA. Nicușor Dan nu a dorit acest lucru, dar noul premier a insistat susținând că este singura soluție pentru reducerea deficitului.
Decizie referitoare la creşterea TVA de la 19 la 21% ar putea fi luată în octombrie, după o nouă evaluare a ECOFIN privind eficienţa măsurilor fiscale luate până la acel moment, spun, pentru MEDIAFAX, surse politice.
George Simion a postat un mesaj pe Facebook, după ce Nicușor Dan a anunțat că Bolojan va fi noul prim-ministru.
“Exact cum v-am spus că va fi: de acum fiecare leu pe care îl dați către statul român va merge pentru acoperirea hoțiilor și sinecurilor.
REZISTENȚĂ ????????PROTEST”, a scris liderul AUR.
Potrivit surselor citate, cotele de TVA de 5 si 9% cresc, de la 1 august, la 11%, au stabilit liderii partidelor care vor forma noul Guvern. Astfel, crește TVA de 5% la 11% pentru lemne de foc, manuale și cărți, iar TVA de 9% va fi majorată la 19% pentru HoReCa, mâncarea pentru animale, acces muzee, concerte și evenimente sportive și apartamentele sub 120 de metri pătrați.
TVA pentru alimente și medicamente rămâne la 9%.