in ,

Germania/afaceri: Unul din șase retaileri simt că le este amenințată existența, arată un sondaj

Germania/afaceri: Unul din șase retaileri simt că le este amenințată existența, arată un sondaj

Unul din șase magazine de retail din Germania se tem pentru existența lor, potrivit unui sondaj publicat luni de institutul de cercetare economică ifo, cu sediul la Munchen, informează dpa.

Într-un context în care 8,1% dintre companiile din Germania își văd supraviețuirea în pericol, ‘situația este deosebit de critică în comerțul cu amănuntul, 17,4% dintre companii văzându-și supraviețuirea amenințată – un nou record’, a constatat sondajul ifo privind climatul de afaceri în luna aprilie.

‘Situația economică rămâne tensionată’, a remarcat Klaus Wohlrabe, șeful departamentului de sondaje al institutului.

‘Având în vedere incertitudinea geopolitică, cifrele insolvenței vor rămâne probabil la un nivel ridicat în lunile următoare’, a prevăzut acesta.

Sondajul a identificat problema dominantă ca fiind reticența consumatorilor de a cheltui, comerțul online în creștere și magazinele străine de discount punând presiune asupra afacerilor.

Alte sectoare, inclusiv industria, construcțiile, serviciile și comerțul cu ridicata sunt mai puțin afectate, 7% până la 8% dintre respondenți temându-se pentru supraviețuirea lor.

Potrivit ifo, companiile din aceste sectoare se confruntă cu o lipsă de comenzi și o cerere slabă, creșterea costurilor de exploatare și ale energiei și o birocrație din ce în ce mai împovărătoare.

‘Criza se răspândește în lanțurile de aprovizionare. Atunci când clienții pleacă sau anulează comenzile, acest lucru îi lovește în plin pe furnizori și prestatorii de servicii’, a notat Wohlrabe.

Criza poate fi observată și în mai multe sectoare de servicii, 21,4% dintre agențiile de plasare a forței de muncă fiind îngrijorate; proporția este de 14% pentru publicitate și studii de piață.

Rezultatele sondajului confirmă starea de spirit din economie, multe companii mari angajând mai puțini lucrători temporari și reducându-și bugetele de relații publice.

Multe companii au raportat de asemenea probleme tot mai mari de lichiditate, deoarece clienții lor încearcă să economisească sau intră în faliment, a mai indicat ifo.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Dolj: Elevii de liceu au transformat ideile de afaceri în proiecte reale la semifinala Maratonului pentru Educație Antreprenorială

Dolj: Elevii de liceu au transformat ideile de afaceri în proiecte reale la semifinala Maratonului pentru Educație Antreprenorială

Aviația civilă israeliană cere guvernului plecarea aeronavelor militare americane de pe aeroportul Ben Gurion (presă)

Aviația civilă israeliană cere guvernului plecarea aeronavelor militare americane de pe aeroportul Ben Gurion (presă)