Noul președinte al parlamentului landului Saxonia-Anhalt, Tobias Rausch, membru al Alternativei pentru Germania (AfD), crede că, la scrutinul de marți la care a fost ales în funcție, a primit și voturi din partea conservatorilor din Uniunea Creștin-Democrată (CDU), condusă de cancelarul federal Friedrich Merz, transmite dpa.
Tobias Rausch, candidatul AfD, a primit o majoritate confortabilă de 48 de voturi din totatul celor 83 ale parlamentului nou constituit la Magdeburg, la o lună după ce partidul său a obținut o victorie covârșitoare în alegerile din acest land estic.
Rausch, în vârstă de 35 de ani, a devenit astfel cea mai înaltă oficialitate aleasă în cei 13 ani de istorie a AfD.
Scorul obținut a depășit numărul de 44 de mandate deținute împreună de AfD (39) și de partidul populist BSW (5), ceea ce indică faptul că, la votul secret, el a primit și sprijinul unor deputați din partide care în mod tradițional se opun colaborării cu AfD, prin controversata politică a ‘cordonului sanitar’.
Speculațiile s-au concentrat în jurul întrebării dacă parlamentari ai CDU ar fi contribuit la alegerea lui Rausch și dacă aceștia ar putea, de asemenea, să-l susțină pe Ulrich Siegmund, capul de listă al AfD în alegeri, pentru funcția de premier în Saxonia-Anhalt în decembrie, ceea ce ar permite acestui partid să formeze primul său guvern la nivel de land.
Miercuri, Rausch a declarat pentru portalul de dreapta Nius că a beneficiat de sprijinul unor parlamentari CDU.
Întrebat dacă aceștia l-ar susține și pe Siegmund, el a declarat pentru agenția dpa: ‘Vom ști cu certitudine abia când se va întâmpla’. El a sugerat că situația se va clarifica la conferința filialei regionale a CDU, programată pentru data de 5 decembrie.
Filiala AfD din Saxonia-Anhalt este clasificată drept grup extremist ‘confirmat’ de către serviciul de informații al landului.

