„Acum lucrurile se mişcă rapid”, a declarat cancelarul Friedrich Merz, liderul Uniunii Creştin Democrate, după prima întâlnire de la preluarea mandatului a aşa-zisului comitet al coaliţiei.
Alte măsuri economice cuprind o lege pentru înfiinţarea fondului de miliarde de euro deja convenit destinat infrastructurii, precum şi accelerarea aprobărilor pentru proiecte energetice.
Anunţul vine a doua zi după ce Camera de Comerţ şi Industrie germană a indicat că se aşteaptă ca economia să se contracte cu 0,3% în acest an, scăzând pentru al treilea an consecutiv, ceea ce ar fi cea mai lungă perioadă de slăbiciune din istoria postbelică a Germaniei, notează Reuters.
„Vrem să deblocăm potenţialul oamenilor din această ţară”, a declarat vicecancelarul şi ministrul de finanţe Lars Klingbeil, co-lider al Partidului Social-Democrat. (…) Creăm securitate de planificare pentru cetăţenii ţării noastre şi pentru afaceri”.
Propunerile coaliţiei urmează probabil să fie adoptate de cabinet până la jumătatea lui septembrie, dar unele ar putea deveni lege încă din vară, a menţionat Merz.