Ministrul german al apărării Boris Pistorius a prezentat miercuri o nouă strategie militară națională, în contextul amenințării în creștere din partea Moscovei, relatează dpa.
Bundeswehr-ul, armata germană, trece printr-un program de reînarmare după invazia rusă din Ucraina, iar țara a reintrodus serviciul militar voluntar în ianuarie, într-un efort de a crește numărul militarilor.
Planul de apărare al lui Pistorius include prima strategie militară a Germaniei și o analiză a capacităților Bundeswehr-ului, stabilind organizarea, structura și mărimea forțelor armate.
Deși detaliile sunt clasificate, Pistorius a spus că planul presupune ‘dezvoltarea Bundeswehr până la nivelul de cea mai puternică armată convențională din Europa’.
Ministerul Apărării de la Berlin vede Rusia ca pe principala amenințare cu care se confruntă Germania.
‘Prin reînarmare se pregătește pentru o confruntare militară cu NATO și vede utilizarea forței militare ca pe un instrument legitim pentru afirmarea intereselor sale’, a spus Pistorius.
NATO are drept scop să-și sporească forțele la 460.000 de soldați pentru a contracara agresiunea rusă.
Strategia Berlinului vorbește despre importanța armelor de precizie cu rază lungă și a sistemelor de apărare aeriană, dar și despre dezvoltarea unor tehnologii precum inteligența artificială, computerele cuantice și robotică.
‘Pe termen scurt, ne creștem capabilitățile de apărare și de rezistență; pe termen lung, avem drept scop o creștere semnificativă, cuprinzătoare, a capabilităților; și pe termen lung, vom stabili superioritatea tehnologică’, a explicat Boris Pistorius.


