Alexia Elena Blănaru și Petar Vefic au câștigat titlurile de campioni naționali la individual compus, vineri, la cea de-a 79-a ediție a Campionatelor Naționale de gimnastică artistică, organizată în Sala Sporturilor din Galați.

La feminin, Alexia Blănaru (SCM Bacău) s-a impus cu 50,375 puncte (sărituri – 13,100, paralele – 12,025, bârnă – 12,200, sol – 13,050), potrivit paginii de Facebook a Federației Române de Gimnastică.

Ea a fost urmată de Ariana Florina Cotu (LPS Cetate Deva), cu 48,700 puncte (sărituri – 11,825, paralele – 13,025, bârnă – 11,700, sol – 12,150), și de Iris Diana Iordache (CSA Steaua București), 48,475 puncte (sărituri – 12,775, paralele – 11,550, bârnă – 11,900, sol – 12,250).

Sârbul Petar Vefic (CSM Lugoj) a câștigat la masculin, cu 72,531 puncte (sol – 12,100, cal cu mânere – 12,233, inele – 11,666, sărituri – 12,666, paralele – 13,133, bară fixă – 10,733), urmat de Alexandru Urzică (CS Dinamo București), cu 71,265 puncte (sol – 12,433, cal cu mânere – 12,300, inele – 11,233, sărituri – 12,833, paralele – 12,166, bară fixă – 10,300), și de Radu Iustin Mihai (CSA Steaua București), 70,999 puncte (sol – 12,833, cal cu mânere – 9,800, inele – 12,100, sărituri – 12,733, paralele – 11,700, bară fixă – 11,833).


