Legendarul antrenor român de gimnastică artistică Bela Karolyi, care a condus-o pe Nadia Comăneci la aurul olimpic în 1976, a încetat din viaţă, vineri, la vârsta de 82 de ani, a anunţat, sâmbătă, Federaţia de Gimnastică din Statele Unite, citată de AFP.
Karolyi a fost antrenorul Nadiei Comăneci, o altă legendă a gimnasticii mondiale, pe care a ajutat-o să câştige titlurile olimpice în 1976, la Montreal, cu nota 10, dar şi în 1980, la Moscova.
După ce a fugit în Statele Unite, în 1981, a ajutat-o pe americanca Mary Lou Retton să câştige aurul olimpic în 1984, la Los Angeles.
”A avut o mare influenţă în viaţa mea. Odihneşte-te în pace Bela Karolyi”, a scris Nadia Comăneci pe contul său de Instagram.
Cunoscut pentru disciplina sa strictă, Karolyi a fost o figură controversată în Statele Unite cu soţia sa Marta, şi ea tot antrenoare, la ranch-ul lor texan, care a fost centrul naţional de antrenament al Statele Unite între 2001 şi 2018. Martha Karolyi a părăsit echipa SUA după scandalul agresiunilor sexuale ale medicului federaţiei Larry Nassar.
Dominique Moceanu, gimnastă americană de origine română, campioană olimpică în 1996 la Atlanta, sub îndrumarea lui Karolyi, l-a descris, sâmbătă, pe contul său de pe platforma X, ca un om cu două feţe.
”Bela Karolyi era un om a cărui influenţă în viaţa mea şi în gimnastica de nivel înalt a fost importantă, este indubitabil. Era un individ complex, un amestec de forţă şi slăbiciune, care îi marca pe cei din jurul său. Cuvintele sale dure şi atitudinea sa critică m-au apăsat mult. Dacă relaţia noastră a fost marcată de dificultăţi, anumite moment m-au ajutat să devin ceea ce sunt şi să îmi găsesc calea în viaţă”, a spus Moceanu.
”Bela Karolyi a încetat din viaţă după o lungă şi grea suferinţă. A fost antrenorul Nadiei, al Teodorei Ungureanu, Emiliei Eberle, Dumitriţei Turner şi al tuturor celorlalte componente ale loturilor olimpice. Va rămâne în istoria gimnasticii pentru rezultatele de excepţie de la Jocurile Olimpice de la Montreal 1976 şi de la Moscova 1980, pentru primul aur mondial al echipei României la Forth Worth în 1979, pentru toate succesele obţinute în premieră de gimnastele care au concurat sub culorile tricolorului. Dumnezeu să îl odihnească în pace! Condoleanţe familiei!”, se arată într-un comunicat al Federaţiei Române de Gimnastică.
Şi Comitetul Olimpic şi Sportiv Român a dat un comunicat, în care îl omagiază pe Bela Karolyi: ”Drum lin, Bela Karolyi! A atins perfecţiunea sportivă pe pământ, a creat cea mai frumoasă poveste a sportului românesc şi mondial, a schimbat paradigma unei discipline. A fost creatorul Nadiei Comaneci si al gimnasticii româneşti de succes. Antrenorul s-a stins pe 15 noiembrie, la vârsta de 82 de ani, în Statele Unite”.
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Anda Badea)