Gimnastică: Peste 80 de naţiuni vor participa la Campionatul Mondial de la Jakarta; România, doar în competiţia feminină

#image_title

Forul internaţional de gimnastică (FIG) a anunţat, luni, rezultatele tragerii la sorţi a subdiviziunilor din concursul calicărilor la Campionatul Mondial din 2025, între 19-25 octombrie. România va avea reprezentare doar în competiţia feminină şi va evolua în subdiviziunea a 6-a, potrivit FIG.

Conform tragerii la sorţi de luni, de la Lausanne, din subdiviziunea a 6-a vor mai face parte Mongolia, Costa Rica, Letonia, Egipt, Suedia, Belgia şi Australia. Gimnastele tricolore vor intra în concurs în 21 octombrie, de la ora 09.30 (ora României), şi vor evolua, în ordine, la bârnă, sol, sărituri şi paralele.

La înregistrarea provizorie pentru Campionatul Mondial, din 21 iulie, România a înscris şi şase gimnaşti, însă la definitivarea listei, în 3 august, delegaţia României apare doar cu reprezentare în competiţia feminină (4 gimnaste). Componenţa echipei feminine a României ar urma să fie anunţată de FR Gimnastică.

La feminin vor fi 10 subdiviziuni, iar la masculin 8, pentru calificări în finalele pe aparate şi la individual-compus.

La CM din 2025 vor participa 501 de gimnaşti din 82 de ţări, potrivit FIG, care mai subliniază că se vor acorda medalii doar în probe individuale, nu şi pe echipe.

 

Asocierea ONUR TAAHHUT TASIMACILIK INSAAT TICARET VE SANAYI A.S – STRACO HOLDING S.R.L, câştigătoarea licitaţiei pentru Lotul 2 al DEx Arad – Oradea, cu peste 2,7 miliarde de lei / Ministrul Transporturilor: Încă un pas pe drumul conectării României

George Simion a povestit cum a învățat limba engleză de mic: ‘Prindeam de la Cartoon Network’