in ,

Giurgiu: Bunuri și țigarete în valoare de aproximativ 1,2 milioane de lei, confiscate de polițiștii de frontieră

Giurgiu: Bunuri și țigarete în valoare de aproximativ 1,2 milioane de lei, confiscate de polițiștii de frontieră

Țigarete și bunuri susceptibile a fi contrafăcute, în valoare de aproximativ 1,2 milioane de lei, au fost ridicate de polițiștii de frontieră în cadrul unor acțiuni de control desfășurate, la finalul săptămânii trecute, pe Drumul Național 5, potrivit comunicatului de presă transmis, luni, de Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră (ITPF) Giurgiu.

Controalele au vizat mijloace de transport ce se deplasau pe rutele Turcia – România și Bulgaria – România.


‘În perioada 14-16 august a.c., polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu – Sectorul Poliției de Frontieră Giurgiu, împreună cu colegii din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu – Compartimentului Sprijin Operativ, au oprit pentru control, pe DN 5, Giurgiu- București, mai multe mijloace de transport care se deplasau pe ruta Turcia – România și Bulgaria – România. În urma controalelor efectuate, au fost descoperite 3.543 de articole de îmbrăcăminte, încălțăminte, produse de marochinărie și de parfumerie, susceptibile a fi contrafăcute, inscripționate cu denumirea unor mărci protejate, precum și 19.200 de țigarete (960 de pachete) de diferite mărci, fără timbru fiscal. Bunurile aparțineau unor cetățeni turci, români și bulgari, șoferi și pasageri ai autocarelor și autoturismelor, care nu au putut prezenta documente care să ateste proveniența sau autenticitatea acestora’, se arată în comunicat.


Bunurile susceptibile a fi contrafăcute, în valoare de 1.178.650 de lei, precum și țigaretele, în valoare de 28.800 de lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar față de persoanele asupra cărora au fost găsite se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de punere în circulație a unor produse contrafăcute și deținere în afara antrepozitului fiscal sau comercializare pe teritoriul României a produselor accizabile, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Mii de apartamente în construcție în ‘polul corporatiștilor’; venitul mediu pentru achiziționarea în rate a unui apartament cu 2 camere,15.000 de lei (analiză)

Mii de apartamente în construcție în ‘polul corporatiștilor’; venitul mediu pentru achiziționarea în rate a unui apartament cu 2 camere,15.000 de lei (analiză)

Rusia a înființat baze secrete de unde să lanseze drone capabile să ajungă în țările NATO (presă)

Rusia a înființat baze secrete de unde să lanseze drone capabile să ajungă în țările NATO (presă)