Cinci persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier produs, marţi la prânz, în localitatea Drăghiceanu, comuna Gogoşari, din judeţul Giurgiu. În eveniment a fost implicat un microbuz, în care se aflau şoferul şi şapte pasageri.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Giurgiu informează că la locul accidentului s-au deplasat pompierii din cadrul Detaşamentului Giurgiu, cu o autospecială de stingere, o descarcerare, o autospecială pentru transport victime multiple, două ambulanţe SAJ şi poliţia.
Autovehiculul a fost găsit în afara părţii carosabile, iar trei bărbaţi şi două femei, cu vârste cuprinse între 48 şi 67 de ani, pasageri ai microbuzului, au fost preluaţi de echipajele medicale şi transportaţi la spital.
Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor, iar cazul a rămas în atenţia poliţiei pentru cercetări, precizează sursa citată.



