in

Giurgiu: Elevele implicate în incidentul de la liceul Ion Barbu’ vin la școală, dar sunt monitorizate și consiliate

Giurgiu: Elevele implicate în incidentul de la liceul Ion Barbu’ vin la școală, dar sunt monitorizate și consiliate

Elevele implicate în incidentul de la Liceul tehnologic ‘Ion Barbu’ din municipiul Giurgiu vin în continuare la școală, dar sunt monitorizate cu atenție și beneficiază de consiliere psihopedagogică, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt a Inspectoratului Școlar Județean Giurgiu, Georgeta Stănescu.

‘Unitatea școlară unde s-a produs incidentul între cele două eleve, respectiv Liceul Tehnologic ‘Ion Barbu’, prin Comisia pentru prevenirea și combaterea violenței, a faptelor de corupție și discriminare din mediul școlar, analizează în permanență situația, elevele vin în continuare la școală și sunt monitorizate (…). Le monitorizăm, vin la școală și nu s-a mai petrecut un alt incident între ele și nici nu cred că se mai repetă, nota la purtare va fi scăzută cu siguranță’, a precizat sursa citată.

Potrivit acesteia, în paralel se desfășoară și o cercetare a Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Giurgiu, care a întocmit un dosar penal pentru lovire în acest caz.

Inspectoratul Școlar Județean Giurgiu a arătat că ceea ce a suscitat îngrijorare în cadrul analizei desfășurate cu privire la acest caz este ‘lipsa unei reacții adecvate din partea colegilor martori la incident’, fapt care evidențiază necesitatea intensificării activităților de educație privind intervenția responsabilă, solidaritatea și raportarea situațiilor de violență.

Eleva care a manifestat comportamentul agresiv este, la rândul ei, victimă a violenței în familie, menționează sursa citată.

‘Analiza efectuată a evidențiat faptul că incidentul avut caracter spontan, nefiind identificate conflicte anterioare între cele două eleve. Eleva care a avut calitatea de persoană vătămată nu a necesitat îngrijiri medicale. Ambele eleve și-au exprimat regretul față de cele întâmplate și și-au asumat angajamentul de a evita pe viitor comportamente similare. De asemenea, s-a constatat că niciuna dintre eleve nu este încadrată în categoria elevilor cu cerințe educaționale speciale. În cadrul evaluării situației s-a avut în vedere și contextul elevei care a manifestat comportamentul agresiv, aceasta se află într-o situație socială și familială vulnerabilă, fiind victima violenței domestice. În luna noiembrie 2025, a fost preluată în regim de urgență de către instituțiile competente, existând în prezent un ordin de protecție emis împotriva tatălui, eleva beneficiază de măsuri de monitorizare și de servicii de consiliere și sprijin psihologic asigurate de instituțiile abilitate’, se arată într-o informare a ISJ Giurgiu.

Totodată, pentru eleva care a fost agresată au fost dispuse măsuri de consiliere psihopedagogică prin intermediul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Giurgiu.

O elevă de clasa IX a Liceului tehnologic ‘Ion Barbu’ din Giugiu și-a bătut o colegă de clasă la finalul lunii mai, iar colegii celor două nu au dat dovadă de empatie și au filmat situația fără a anunța cadrele didactice și fără a încerca să oprească conflictul în niciun fel. Filmarea a fost ulterior postată pe rețelele de socializare.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Dennis Russell Davies va dirija, în premieră în această stagiune, Orchestra Filarmonicii George Enescu

Dennis Russell Davies va dirija, în premieră în această stagiune, Orchestra Filarmonicii George Enescu

Crescătorii de bovine vor primi o subvenţie de 68 de euro pe cap de animal, în acest an

Crescătorii de bovine vor primi o subvenţie de 68 de euro pe cap de animal, în acest an