Fostul portar Narcis Coman, giurgiuvean de origine, a declarat vineri, pentru AGERPRES, la împlinirea a 80 de ani de viață, că nu a uitat nici acum meciul în care FC Argeș s-a calificat în optimile de finală, în 1967, în Cupa Orașelor Târguri (actuala Europa League), după 5-1 cu Toulouse.
‘Am împlinit 80 de ani și am fost încântat că mulți giurgiuveni nu m-au uitat și mi-au trimis mesaje de felicitare! Bine, sunt și alții care m-au uitat, dar numai contează! Acum, la 80 de ani, stau mai mult în casă ca fiecare persoană de 80 de ani! Nici de ziua mea nu am ieșit, dar mă bucur că stăm de vorbă și că nu m-ați uitat la aniversarea mea! Ca amintire frumoasă din cariera mea îmi amintesc și acum, ca ieri, cum ne-am calificat în 1967. Nu poți să uiți! Să pierzi cu 0-3 la Toulouse, dar în retur, 1-1 la pauză și la final 5-1 pentru FC Argeș și ne-am calificat mai departe în 1967’, a declarat vineri pentru AGERPRES, Narcis Coman, la împlinirea a 80 de ani.
Confruntarea cu FC Toulouse, din toamna anului 1966, rămâne una dintre cele mai spectaculoase răsturnări de scor din istoria fotbalului românesc.
În meciul tur din Franța, piteștenii pierduseră cu 0-3. La returul din Trivale, scorul final a fost de 5-1 pentru Dinamo Pitești, cum se numea echipa atunci.
Narcis Coman (pe numele său real Narciz Coman, n.r.) a respins atacurile francezilor cu frenezie, deși avea doar 20 de ani la acea vreme.
În 1978 a fost primul portar din istorie desemnat Fotbalistului Anului în România.
Narcis Coman s-a născut la 5 noiembrie 1946 la Giurgiu și acum locuiește tot în municipiu. AGERPRES (A, AS-redactor: Camelia Bigan, editor: Mihai Țenea, editor online: Ady Ivaşcu)


