Peste 90.000 de țigarete de contrabandă, în valoare de aproximativ 150.000 de lei, au fost descoperite de polițiști, ascunse inclusiv în podeaua unei remorci, în urma unor controale desfășurate pe DN 5, pe sensul de intrare în țară dinspre Bulgaria, potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră (ITPF) Giurgiu.
‘În urma verificărilor efectuate asupra autovehiculelor, a fost descoperită cantitatea totală de 95.120 de țigarete (4.756 de pachete), purtând timbru fiscal bulgăresc, dar și fără timbru fiscal. Într-unul dintre mijloacele de transport, țigaretele erau ascunse într-un compartiment special amenajat sub podeaua remorcii, pentru deschiderea căruia colegii noștri au fost nevoiți să utilizeze diverse unelte. Pentru întreaga cantitate identificată, persoanele în cauză nu dețineau documente de proveniență’, se arată în comunicatul ITPF Giurgiu.
Potrivit sursei citate, întreaga cantitate de țigarete, estimată la o valoare de 142.680 de lei, a fost ridicată și introdusă în Camera de Corpuri Delicte a instituției.
‘Ca urmare a celor descoperite, au fost aplicate sancțiuni contravenționale și au fost întocmite dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii contrabandă și de deținere în afara antrepozitului fiscal a produselor accizabile supuse marcării, peste limita prevăzută de lege’, se mai precizează de către ITPF Giurgiu.
Țigaretele au fost descoperite în ultimele trei zile, de joi, până sâmbătă, în cadrul operațiunii CLEAN BORDER II SUD. În acest context, au fost controlate mai multe mijloace de transport înmatriculate în Bulgaria, Turcia și Germania, conduse de cetățeni bulgari și turci, care circulau pe rute precum Bulgaria-România și Bulgaria-Germania.


