Un bărbat, în vârstă de 72 de ani, din municipiul Giurgiu, a murit în această după-amiază, din cauza unui incendiu izbucnit în gospodăria sa, de la focul aprins în spații deschise. Incendiul s-a extins la alte două locuințe învecinate și risca să afecteze și alte locuințe din zonă.
‘ISU Giurgiu a fost solicitat să intervină în această după-amiază pentru stingerea unui incendiu la un imobil de pe strada I.A. Bassarabescu din municipiul Giurgiu după ce vecinii au văzut flăcări și fum dens ieșind de la locație. La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Giurgiu, cu două autospeciale de stingere, o cisternă și o ambulanță SMURD. La sosirea echipajelor, ardeau o locuință pe o suprafață de aproximativ 100 de metri pătrați, vegetație uscată și deșeuri menajere, iar incendiul era extins la alte două proprietăți. Salvatorii au găsit în curtea locuinței care ardea un bărbat, în vârstă de 72 de ani, pentru care, din din nefericire, a fost constatat decesul’, se arată într-un comunicat de presă, emis vineri, de ISU Giurgiu.
Din gospodăria în care s-a produs evenimentul au fost evacuate patru butelii, fiind înlăturat astfel pericolul de explozie.
La primul dintre vecini a ars astereala de la acoperișul casei pe o suprafață de aproximativ zece metri pătrați fiind afectată o parte din izolația exterioară, precum și tavanele din două camere și din hol.
La cel de-al doilea vecin, a ars aproximativ un metru pătrat din sageacul garajului.
Pompierii au împiedicat propagarea incendiului la celelalte case învecinate.
Cauza probabilă de producere a acestei tragedii a fost focul deschis în spații deschise. AGERPRES( AS-redactor Camelia Bigan, editor: Karina Olteanu, editor online: Simona Aruştei)


