in ,

GNM: 58 de controale, amenzi de 1,76 milioane de lei și o sesizare penală în doar 48 de ore de control pe litoral

GNM: 58 de controale, amenzi de 1,76 milioane de lei și o sesizare penală în doar 48 de ore de control pe litoral

Garda Națională de Mediu derulează o acțiune tematică de control pe litoral pentru verificarea respectării legislației de mediu și, în numai 48 de ore, a aplicat amenzi de 1,76 milioane de lei și a dispus 13 suspendări de activitate.

‘GNM: 58 de controale, amenzi de 1,76 milioane de lei și o sesizare penală în doar 48 de ore de control pe litoral. GNM a mobilizat 12 echipe de comisari pe litoralul românesc pentru acțiunea tematică anuală de verificare a respectării legislației de mediu, chiar în vârful sezonului estival. În numai 48 de ore, am dispus 13 suspendări de activitate, iar amenzile se apropie deja de 2 milioane de lei. Am descoperit inclusiv o deversare de ape menajere uzate în apele de suprafață, pentru care am înaintat deja o sesizare penală Parchetului’, se menționează într-un comunicat postat pe pagina de Facebook a GNM.

Potrivit sursei citate, acțiunile de control continuă până pe 9 august.

‘Sunt deja 4 ani de când echipele noastre intervin coordonat și tematic pe litoral. Este important, pentru că putem evalua cifrele într-o dinamică mai clară. Sunt zone de pe litoral care înregistrează progrese, dar, deși ne aflăm în a doua zi de control, am fost nevoiți să recurgem chiar la suspendări de activitate, mai ales pentru cei care funcționau fără autorizație de mediu. Deși scopul nostru nu este să aplicăm amenzi sau să închidem activități economice, respectarea legislației de mediu, mai ales acolo unde poate duce la probleme de sănătate publică, este non-negociabilă. Acționăm ferm și fără ezitare’, a declarat Marius Niță, comisar general adjunct al Gărzii Naționale de Mediu și coordonatorul acțiunii, citat în comunicat.

GNM a identificat în acest an o creștere a sesizărilor directe primite de la cetățenii care se află pe litoral, față de aceeași perioadă a anilor trecuți.

‘Echipele de control au tratat aceste sesizări cu prioritate, în fața planului strategic stabilit anterior, care cuprinde atât agenți economici, cât și autorități publice’, se subliniază în comunicat.

GNM a încheiat 58 de acte de control și a aplicat 63 de sancțiuni, din care 57 de amenzi și șase avertismente. Printre cele mai frecvente probleme descoperite în teren se numără funcționarea fără autorizație de mediu, depozitarea necontrolată a deșeurilor, transportarea acestora fără documentele necesare sau pe baza unor formulare completate incorect, precum și lipsa evidențelor privind gestionarea deșeurilor.

‘Suntem conștienți că activitățile turistice, mai ales în perioada de vârf a sezonului estival, pun presiune pe mediu. Tocmai din acest motiv, continuăm acțiunea de control cu mesajul clar că un mediu curat înseamnă un litoral sănătos, ceea ce poate crește încrederea publică în serviciile publice din această zonă’, transmit reprezentanții GNM.



What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

SUA: Alegerile primare democrate din statul Michigan, câștigate de progresistul Abdul El-Sayed

SUA: Alegerile primare democrate din statul Michigan, câștigate de progresistul Abdul El-Sayed

Lituania a descoperit un tunel pentru migranți sub gardul de la granița cu Belarus

Lituania a descoperit un tunel pentru migranți sub gardul de la granița cu Belarus