Un bărbat de 45 de ani din comuna Hurezani, reținut de polițiști pentru violență în familie după ce și-a lovit fratele și tatăl cu o bâtă de lemn, victimele fiind transportate la spital, a fost arestat preventiv, au informat, miercuri, reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Gorj.
Potrivit sursei citate, bărbatul este suspectat că luni seara, pe fondul unui conflict spontan generat de consumul de băuturi alcoolice, și-a agresat fizic fratele, în vârstă de 39 de ani, dar și tatăl, în vârstă de 70 de ani, lovindu-i cu un obiect din lemn în zona capului și a membrelor superioare.
Cele două victime au suferit leziuni vizibile și au fost transportate la Spitalul Orășenesc Târgu Cărbunești, pentru acordarea de îngrijiri medicale.
De asemenea, în urma completării formularului de evaluare a riscului, în cazul tatălui agresorului a fost constatat un risc iminent, acesta fiind de acord cu emiterea unui ordin de protecție provizoriu.
Totodată, față de agresor a fost dispusă montarea unui sistem electronic de supraveghere.
Bărbatul a fost reținut, ulterior față de acesta dispusă măsura arestării preventive pentru 30 de zile, după ce a fost prezentat Judecătoriei Târgu Cărbunești.


