Consiliul de Supraveghere al societății Complexul Energetic Oltenia (CEO) a hotărât, vineri, numirea lui Constantin-Cosmin Trufelea în funcția de președinte al directoratului companiei, după plecarea din funcție a lui Iulius Dan Plaveti, care a fost numit, recent, în funcția de președinte al directoratului Hidroelectrica.
Totodată, în cadrul aceleiași ședințe, Ion Petroniu a fost numit în funcția de membru provizoriu al Directoratului.
”Constantin-Cosmin Trufelea (…) are o experiență profesională de aproape 30 de ani în activitatea minieră. Și-a desfășurat activitatea în cadrul exploatărilor miniere din Bazinul Olteniei, ocupând de-a lungul timpului funcții de inginer, șef sector, director de exploatare minieră și șef de unitate minieră de carieră. A coordonat activitatea la Cariera Roșia (…) Din anul 2023 este membru al directoratului CEO. Ion Petroniu are o experiență de peste 35 de ani în sectorul energetic, ocupând, de-a lungul timpului, funcții de execuție, coordonare și conducere în domeniile producției de energie, exploatării miniere și investițiilor. În ultimii ani, acesta a deținut funcția de director al Direcției Strategii Dezvoltare din cadrul CEO”, se arată într-un comunicat de presă al CEO.
Potrivit sursei citate, componența actuală a directoratului CEO este următoarea: Constantin-Cosmin Trufelea – președinte, Ion Bălașoiu – membru, Ion Petroniu – membru.


