in ,

Graure (Rompetrol Rafinare): La 50 de ani de la turnarea primului pilon, Petromidia operează un flux tehnologic complet integrat

Graure (Rompetrol Rafinare): La 50 de ani de la turnarea primului pilon, Petromidia operează un flux tehnologic complet integrat

Rompetrol Rafinare celebrează, joi, împlinirea a 50 de ani de la turnarea primului pilon al rafinăriei Petromidia, moment care a deschis drumul construirii celui mai mare complex de rafinare din România, ce contribuie direct la stabilitatea energetică a țării.

Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, pe 9 iulie 1976 începea edificarea unei platforme industriale fără precedent în România: aproximativ 480 de hectare de teren dedicate unui proiect strategic, dintre care peste 35 de hectare recuperate din mare pentru a permite dezvoltarea viitoarei rafinării.

Turnarea primului pilon, într-o zonă în care exista doar nisip, stuf și mare, a reprezentat startul unui efort tehnologic și logistic major, care a implicat mii de specialiști din țară și din străinătate, susține sursa citată.

Astfel, la Năvodari au început, acum 50 de ani, lucrările de consolidare a terenului unde urma să fie ridicat noul combinat petrochimic, iar în 1979, odată cu pornirea instalației de Distilare Atmosferică, Petromidia a intrat oficial în operare, procesând primul baril de țiței și marcând începutul unei evoluții industriale accelerate.

Treptat, noi instalații au intrat în fluxul operațional, Petromidia numărând, în prezent, nu mai puțin de 29 de instalații specializate în rafinare, petrochimie sau utilități, în care sunt produse peste 30 de produse principale și auxiliare distincte, printre care carburanți (benzine, motorine, kerosen), gaze petroliere lichefiate, polietilene, polipropilene sau cocs de petrol.

‘La 50 de ani de la turnarea primului pilon, Petromidia operează un flux tehnologic complet integrat. Evoluția platformei confirmă capacitatea noastră de a transforma o infrastructură construită în anii ’70 într-un sistem industrial performant, complex, care a devenit un punct de referință și de stabilitate pentru întreaga economie din România’, a declarat Sorin Graure, directorul general al Rompetrol Rafinare, citat în comunicat.

Conform sursei, în cele cinci decenii care au urmat, Petromidia s-a transformat într-un hub energetic regional, cu o complexitate Nelson de 9,32 și o capacitate anuală de procesare de peste cinci milioane de tone de materii prime, dezvoltându-se constant într-un complex industrial modern, integrat și competitiv la nivel regional.

‘Modernizările succesive, investițiile în tehnologii de ultimă generație, odată cu preluarea de către KazMunayGas, compania de petrol și gaze din Kazahstan, au consolidat rolul Petromidiei ca principal furnizor de carburanți și contributor esențial la securitatea energetică a României și a regiunii Mării Negre’, se mai arată în comunicat.

Astăzi, platforma Petromidia găzduiește peste 20 de companii (entități membre ale Grupului KMGI și subcontractori) și dispune de infrastructuri logistice strategice.

Principala rafinărie din România a înregistrat, în 2025, cel mai ridicat volum de țiței procesat, performanțe solide la randamentul produselor albe (benzină, motorină, GPL, JET, propilenă), care a atins cea mai bună valoare din istoria rafinăriei, și niveluri record de benzină, motorină și combustibil JET.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Fotbal – CM 2026: ‘Egiptul a fost furat’ în meciul cu Argentina, a afirmat primarul New York-ului

Fotbal – CM 2026: ‘Egiptul a fost furat’ în meciul cu Argentina, a afirmat primarul New York-ului

Argeş: Un adolescent de 17 ani a murit înecat. El a fost scos din apă, dar manevrele de resuscitare nu au dat rezultat

Argeş: Un adolescent de 17 ani a murit înecat. El a fost scos din apă, dar manevrele de resuscitare nu au dat rezultat