Grav accident de muncă: O angajată a ABA Argeş-Vedea a rămas fără un picior

#image_title

“În cursul zilei de ieri a avut loc un accident grav pe cursul de apă Pârâul Târgului (localitatea Câmpulung), curs de apă al Administraţiei Bazinale de Apă Argeş-Vedea. Mai mulţi colegi executau lucrări specifice de sezon în zonă, lucrări de defrişare şi curăţare a vegetaţiei pe malurile acestui curs de apă. La un moment dat, s-a rupt discul motocoasei cu care se executa defrişarea şi acesta a zburat direct spre una dintre colegele noastre, retezându-i un picior. Aceasta a fost luată cu ambulanţa şi dusă mai întâi la spitalul din Câmpulung, iar mai apoi mutată la spitalul judeţean Argeş, din Piteşti. Încercarea medicilor de a-i reface piciorul din păcate a eşuat. Colega noastră este în comă indusă ca urmare a operaţiei. Va rămâne pe viaţă fără jumătate din picior. Ea are 52 de ani şi doi copii. Colega noastră este unul din acei angajaţi din Ape, bugetar, căreia Guvernul i-a tăiat sporul de condiţii periculoase, “că e spor de antenă” şi nu-l merită. Domnule Bolojan, eşti ok, să ştii că nu “antena” i-a tăiat piciorul colegei noastre”, au transmis marţi sindicaliştii.

Aceştia mai spun că munca angajaţilor ANAR presupune o serie de riscuri care le pun viaţa în pericol.

“Domnule premier, să ştii că angajaţii Apelor care merg în control la balastiere şi iau bătaie sau sunt ameninţaţi, nu merg acolo ca să păţească asta, ci ca să îşi facă datoria. Dar păţesc des şi astea. Domnule premier, angajaţii din ape care intervin la inundaţii sau execută grele lucrări hidrotehnice în orice sezon, nu merg acolo ca să cadă în apă sau să se accidenteze grav dar, ce să vezi, se întâmplă şi asta. Tot pentru că-şi fac datoria. Domnule premier, lucrătorii din laboratoare care lucrează cu acizi şi cianuri nu merg acolo ca să îi/le bea sau să se stropească cu ei/ele dar, ce să vezi se întâmplă şi asta. Aceste substanţe le atacă organismul zi de zi şi le pun în pericol viaţa şi sănătatea. Tot pentru că-şi fac datoria”, mai spun sindicaliştii.

Potrivit sindicaliştilor, toate aceste riscuri sunt “antenele” angajaţilor de la Ape care, “dacă mai rămân întregi”, “de acum, după tăieri de bani şi zile de concediu, mulţi dintre ei duc acasă la familiile lor salariul apropiat de cel minim pe economie”.

Radu Marinescu, despre cazul lui Călin Georgescu: ‘Nu consider că este în vreun fel un privilegiat’

Fanii pot comanda bilete pentru Cupa Mondială 2026 din 10 septembrie