Gravă scurgere de informații în Dosarul Nordis – Laura Vicol știa că urmează perchezițiile, reiese din documentele procurorilor

Extras din referatul procurorilor:

„Inculpata, ca şi liderii grupării, nu manifestă decât dispreț față de păgubiţi, în condiţiile în care, conștientă fiind de proveniența infracţională a sumelor dobândite, le epuizează rapid prin cheltuieli opulente şi extravagante într-un interval de timp foarte scurt.

Inculpata a încercat în ultima perioadă, folosind calitatea de persoană publică, prin luările de poziţii în spaţiul public în special prin intermediul retelelor de socializare sau în discuții private, așa cum relevă interceptările citate anterior, fie să se delimiteze de activitatea infracţională a grupului NORDIS, fie, împreună cu soţul acesteia, inculpatul Ciorbă Vladimir-Răzvan, să aerediteze teza unor abuzuri deliberate împotriva ei și a familiei sale în scopul distrugerii imaginii și reputației acesteia.

Nu în ultimul rând, inculpata a ascuns bunuri care puteau constitui mijloace de probă, respectiv terminalul mobil pe care l-a utilizat până în data de 02.02.2025, aproximativ ora 23.00, dată la care a fost dezactivat, a doua zi, la data de 03.02.2025, cu ocazia percheziției domiciliare și, ulterior, la sediul DIICOT, prezentând un alt telefon mobil în contextul solicitării de predare a acestuia.

Gravitatea faptelor inculpatei rezultă în primul rând din multitudinea de infracțiuni despre care există probe că au fost săvârșite de către aceasta.

Un alt element extrem de important care denotă gravitatea faptelor este reprezentat de prejudiciul cumulat cauzat prin activitatea infracţională, de peste 40.000.000 lei, în dauna societăţilor administrate de soţul său Cirobă Vladimir Răzvan.

În realitatea obiectivă, faptele inculpatei în contextul infracţiunilor săvârşite, asa cum au fost expuse, au urmări nefaste asupra încrederii şi stabilităţii de care trebuie să se bucure mediul economic şi de afaceri, în concret domeniul imobiliar.

Prin activităţile subsumate infracţiunii de delapidare sunt grav vătămate relațiile sociale care privesc exercitarea corectă şi onestă a atribuțiilor de serviciu într-o companie privată, astfel încât fondurile acesteia să fie utilizate potrivit scopului şi obiectului de activitate ale acesteia. Or, inculpata a sprijinit şi beneficiat de acţiunile de deturnare, folosind orice mijloc posibil, a patrimoniului societăţilor, până la epuizarea completă a resurselor financiare, rezultatul firest fiind imposibilitatea de a mai respecta obligațiile contractuale asumate față de clienții cumpărători.

Inculpata nu ezită, pentru atingerea scopurilor infracționale, să folosească și să manipuleze persoane apropiate, inclusiv membri ai familiei, transformându-i în simple vehicule financiare, ceea ce denotă lipsă de scrupule în atingerea obiectivelor dând un plus de gravitate faptelor.”

CONTEXT

Procurorii DIICOT au reținut 11 persoane implicate în dosarul Nordis, care urmează să fie prezentate marți judecătorilor, cu propunerea de arestare preventivă. Au fost ridicate de la domiciliile acestora peste 50 de laptopuri, telefoane, bani și obiecte de lux, precum și alte mijloace de probă.

„La datele de 3 și 4 februarie 2025, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au dispus reținerea a 11 inculpați (7 bărbați și 4 femei) și măsura controlului judiciar față de 2 inculpați, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, delapidare cu consecințe deosebit de grave, spălare a banilor, evaziune fiscală, înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, stabilirea cu rea-credință de către contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuțiilor, având ca rezultat obținerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul general consolidat ori compensări datorate bugetului general consolidat, toate în formă continuată”, potrivit unui comunicat de presă.

DIICOT precizează că, în urma perchezițiilor efectuate, au fost identificate și ridicate peste 50 de sisteme informatice și dispozitive de stocare a datelor (laptopuri, tablete, un server, memory stick-uri și hard-diskuri externe), telefoane mobile, sume de bani în lei, euro și alte monede, înscrisuri, obiecte de lux ( ceasuri, bijuterii și genți ce poartă însemnele unor mărci cunoscute), precum și alte mijloace de probă.

Marți a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Curții de Apel București cu propunerea de arestare preventivă a inculpaților reținuți, pentru o perioadă de 30 de zile.

Actele de urmărire penală au fost realizate cu sprijinul specialiștilor Direcției Generale Antifraudă Fiscală. Activitățile judiciare și acțiunea au fost realizate împreună cu polițiști din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate, cu suportul jandarmilor din Inspectoratul General al Jandarmeriei.

Fosta șefă a Comisiei Juridice din Camera Deputaților, Laura Vicol, precum și soțul ei, Vladimir Ciorbă, patronul Nordis, au fost scoși din sediul DIICOT și duși luni seară în arestul Central, după ce au fost reținuți. Vicol și Ciorbă nu au făcut declarații.

Mihai Fifor: Bugetele instituţiilor de forţă, avizate favorabil în comisia de Apărare

oe Biden se alătură unei agenții de management al talentelor de la Hollywood