Autorităţile din Grecia au neutralizat o dronă navală încărcată cu explozibili, după ce aceasta a fost descoperită de pescari în Marea Ionică, relatează BBC.
Nava fără pilot, suspectată a fi de origine ucraineană, a fost găsită joi într-o peşteră lângă Lefkada, pe coasta de vest a Greciei, cu motorul încă în funcţiune. Experţii greci în dezamorsarea bombelor i-au îndepărtat detonatoarele şi bateria.
Incidentul a ridicat semne de întrebare cu privire la securitatea maritimă a Greciei şi la vulnerabilitatea acesteia faţă de tehnologia militară emergentă.
Autorităţile investighează acum cum a ajuns drona în apele teritoriale ale Greciei şi de ce s-ar fi putut afla în Marea Mediterană.
Ucraina a folosit drone navale pentru a viza nave de război, petroliere şi baze navale ruseşti de când a început invazia pe scară largă a Moscovei în 2022, dar o mare parte din această activitate s-a limitat la Marea Neagră, la care cele două ţări beligerante au ieşire.
Atât presa greacă, cât şi cea ucraineană au identificat-o ca fiind probabil o dronă Magura de fabricaţie ucraineană. Două surse de ştiri de renume din Grecia au relatat că la bordul navei au fost găsite note scrise de mână în limba ucraineană.
Armata ucraineană nu a făcut până acum niciun comentariu.
S-a estimat că drona transporta aproximativ 100 kg de explozibili, ceea ce a determinat autorităţile greceşti să efectueze o explozie controlată în mare, în apropierea localităţii Astakos.
Echipe de specialişti din cadrul forţelor armate greceşti inspectează acum drona în căutarea unor indicii cu privire la originea şi scopul acesteia.
Ziarul grec Ta Nea relatează că ipotezele luate în considerare sunt că drona – cu o autonomie estimată de 700 km – a căzut în mare în timp ce era transportată sau că era destinată să atace navele ruseşti din Marea Mediterană, dar a pierdut contactul cu operatorul său.
Nava avea un GPS încorporat care ar fi putut fi afectat de vremea rea şi senzori care erau defecţi când a fost descoperită, potrivit postului public de televiziune ERT.
Dar prezenţa dronei a stârnit critici că Marina Greciei este prost pregătită pentru o nouă eră a războiului, notează BBC. Partidul naţionalist pro-rus Soluţia Elenă a calificat incidentul drept o „provocare militară deliberată”.
Ministrul apărării, Nikos Dendias, a încercat să minimizeze importanţa descoperirii dronei de sâmbătă, afirmând: „Deoarece ştim ce este şi ce conţine, nu avem de ce să fim invidioşi”. El a spus că guvernul grec pune în aplicare politici care înseamnă că „patria noastră poate produce şi poate echipa Marina cu cele mai avansate drone şi sisteme anti-drone existente în prezent”.
Totuşi, descoperirea a pus agenţia de securitate naţională a Greciei, forţele armate şi mai multe ministere în alertă maximă.
Dronele ucrainene au atacat în repetate rânduri petrolierele ruseşti care transportau petrol sancţionat şi instalaţiile navale din Marea Neagră, cu intenţia de a perturba atât fluxul de venituri al Moscovei, cât şi capacitatea sa de luptă.
În martie, Moscova a acuzat Ucraina că a lovit un tanc petrolier rus sancţionat, încărcat cu gaz natural lichefiat, cu „drone maritime fără echipaj” în Marea Mediterană, între Libia şi Malta.
Grecia şi Ucraina au încheiat în noiembrie un acord de cooperare pentru producerea de drone navale, acordând Atenei acces la tehnologia ucraineană pentru uz propriu.
Cu toate acestea, cu doar o săptămână în urmă, ziarul grec Kathimerini a scris că Kievul doreşte să-şi exercite dreptul de veto asupra utilizării acestora în operaţiuni militare – aparent din cauza îngrijorării că ar putea fi folosite împotriva Turciei vecine, cu care Grecia are dispute teritoriale de lungă durată.



