Grecia: Cutremur cu magnitudinea 5,3 în apropiere de Muntele Athos

Un cutremur cu magnitudinea 5,3 a avut loc, sâmbătă, în nordul Greciei, în apropiere de Muntele Athos, un loc important pentru ortodocşi, în care se află numeroase mănăstiri, potrivit Institutului de Geodinamică din Atena, relatează AFP.

Cutremurul, al cărui epicentru a fost localizat în mare, la o adâncime de 12,5 kilometri, a afectat o zonă situată la nord-vest de Karyes, capitala administrativă a Muntelui Athos, a precizat Institutul pe site-ul său. Un oficial local din Karyes a declarat că deocamdată nu au fost raportate pagube.

Comunitatea monahală a Muntelui Athos, situată în regiunea Macedonia din nordul Greciei, cuprinde 20 de mănăstiri locuite care datează de mai multe secole. 

Aceasta s-a bucurat de un anumit grad de autonomie încă din epoca bizantină.

Vești rele pentru românii care se pregătesc să plece în vacanță în Bulgaria: Vecinii noștri se pregătesc pentru proteste de amploare/ Avertizare MAE

Theodor Stolojan, despre măsurile fiscale: Înainte de a căuta noi taxe, trebuie să ne gândim ce sistem de impozite şi taxe avem în prezent, dacă este un sistem în regulă sau nu