Mii de polițiști sunt desfășurați la Atena în așteptarea demonstrațiilor planificate de sindicatele studențești și grupurile de stânga marți seara pentru a protesta față de vizita secretarului de stat american Marco Rubio, relatează AFP.
‘Rubio nu este binevenit, ucigașii SUA-NATO-UE (trebuie să rămână) în afara țării și a regiunii!’, se arată în apelurile la demonstrații care circulă pe rețelele sociale.
Numeroase demonstrații au avut loc în Grecia în ultimii ani în sprijinul cauzei palestiniene.
După o vizită în Islanda luni seara, Marco Rubio urmează să sosească la Atena pentru a participa la un ‘dialog strategic’ asupra securității regionale și energetice, a declarat Departamentul de Stat american.
Discuții sunt programate miercuri cu omologul său grec George Gerapetritis și cu premierul grec Kyriakos Mitsotakis.
‘Grecia este un aliat foarte important al Statelor Unite’, le-a declarat Rubio jurnaliștilor înainte de vizita sa planificată la Atena. ‘Este o țară în care nu avem doar o prezență militară, ci și legături economice puternice’, a adăugat el, citat de presa elenă.
Poliția greacă a interzis demonstrațiile în centrul Atenei miercuri și până la plecarea lui Rubio, joi.
Războaiele din Iran și Ucraina au afectat aprovizionarea internațională cu energie, iar Grecia încearcă să se poziționeze ca un centru cheie în Europa de Sud-Est pentru transportul de gaze naturale.
Interconectorul dintre Grecia și Bulgaria și infrastructura din portul Alexandroupolis, lângă granița dintre Grecia și Turcia, unde sosește gazul natural lichefiat american, au permis Greciei să contribuie la Coridorul Vertical către Bulgaria, România, Republica Moldova, Ucraina, Ungaria și Slovacia.
Grecia a semnat recent acorduri cu două consorții conduse de giganții energetici americani Chevron și ExxonMobil pentru foraje exploratorii în zone maritime la sud de Peloponez și Creta, precum și în Marea Ionică.
Vizita lui Rubio a fost umbrită de un articol recent din Wall Street Journal (WSJ) în care se susținea că ambasadoarea SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle, a declarat că Statele Unite ar putea organiza o ‘schimbare politică’ în Europa.
‘Putem face asta în orice țară dorim. Putem face asta aici’, ar fi spus ea la o cină în luna martie la care au participat oficiali greci și americani.
‘Nu s-a pus niciodată problema unei amenințări la adresa guvernului grec și nimic de genul acesta nu ar fi tolerat vreodată’, a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului elen, Pavlos Marinakis, săptămâna trecută, când a fost întrebat despre afirmațiile ambasadoarei, care au provocat o reacție din partea opoziției de stânga.
‘Ambasadoarea Guilfoyle a fost o susținătoare incredibil de eficientă a agendei președintelui în Grecia și în întreaga Europă’, a declarat Marco Rubio, citat într-un comunicat în acest weekend.
‘Ea a contribuit cu succes la promovarea intereselor energetice americane în Grecia și în întreaga Europă de Sud-Est, cum ar fi coridorul energetic vertical’, a adăugat el.
Marco Rubio își va încheia turneul european joi cu o scurtă oprire la Lisabona.


