Turcia, cu orașele sale populare precum Istanbul, Ankara și Antalya, este o destinație care îmbină perfect istoria, gastronomia și peisajele spectaculoase. Aflată în apropierea României, țara este una dintre cele mai alese destinații de vacanță, mai ales în sezonul cald, scrie click.ro.
- Alegerea greșită a aeroportului
Istanbul dispune de două aeroporturi internaționale importante: Aeroportul Istanbul (IST), aflat în partea europeană, și Aeroportul Internațional Sabiha Gökçen (SAW), situat pe partea asiatică. Distanța dintre cele două poate ajunge chiar la două ore cu autobuzul, ceea ce poate cauza probleme de transfer pentru turiștii neavizați. De aceea, este esențial să verifici din timp pe ce aeroport aterizezi sau decolezi, mai ales dacă ai zboruri interne.
- Schimbarea banilor la aeroport
Deși pare o opțiune comodă, schimbul valutar făcut imediat după aterizare se poate dovedi dezavantajos. Cursul de schimb este, de obicei, mai puțin favorabil decât în oraș. „Am regretat decizia imediat ce am ieșit din aeroport și am descoperit că în oraș erau multe case de schimb valutar deschise până târziu”, a informat ea.
- Subestimarea conținutului de cofeină din ceaiul turcesc
Ceaiul turcesc, sau „çay”, este o băutură tradițională consumată la orice oră în Turcia. Totuși, acesta poate conține o cantitate importantă de cofeină – uneori chiar până la jumătate din cea a unei cești de cafea – ceea ce poate provoca agitație sau dificultăți în odihnă pentru cei sensibili la acest stimulent.
- Cumpărături impulsive la Marele Bazar
Deși Marele Bazar este un punct de atracție faimos pentru turiști, nu întotdeauna este și cel mai avantajos loc pentru cumpărături. Produsele pot fi supraprețuite, mai ales în zonele foarte frecventate. „Îmi pare rău că nu am așteptat până a doua zi, când am luat feribotul spre Kadıköy, un cartier de pe cealaltă parte a Bosforului. Am găsit acolo aceleași produse ca în Bazarul Mare, de multe ori la un preț de zece ori mai mic”, a punctat tânăra.
- Ignorarea reglementărilor vamale
Dacă intenționezi să aduci acasă produse alimentare din Turcia, este esențial să cunoști regulile vamale ale țării de destinație. Unele alimente, cum ar fi fructele și legumele uscate, pot fi interzise. „Majoritatea fructelor și legumelor uscate din alte țări nu sunt permise la intrarea în SUA”, a notat ea, menționând că i-au fost confiscate curmalele uscate.