Muncitorii care construiesc avioane de vânătoare au intrat în grevă luni la miezul nopții, potrivit AP. Aproximativ 3.200 de angajați de la fabricile Boeing din St. Louis, St. Charles – Missouri și Mascoutah – Illinois au votat pentru respingerea propunerii privitoare la noul contract colectiv de muncă, au anunțat sindicaliștii.
Printre altele, proiectul respins conținea o creștere salarială de 20% acordată pe parcursul a patru ani.
Boeing se confruntă cu dificultăți după ce unele dintre avioanele sale s-au prăbușit. Totuși, săptămâna trecută, Boeing a anunțat că veniturile sale din al doilea trimestru s-au îmbunătățit, iar pierderile s-au redus. Compania a pierdut 611 milioane de dolari în al doilea trimestru, comparativ cu o pierdere de 1,44 miliarde de dolari în aceeași perioadă a anului trecut.