Muzicianul Grigore Leşe a fost transportat de urgenţă la spital, miercuri, după ce şi-a pierdut starea de conştienţă la un hotel din Botoşani, unde se afla pentru a participa la un eveniment dedicat poeziei. El avea un puseu hipertensiv şi o stare febrilă şi i s-au făcut mai multe investigaţii medicale, în prezent fiind în stare stabilă.
”Echipajul de Terapie Intensivă Mobilă a fost solicitat pentru un pacient în vârstă de 70 de ani, sex masculin, care a prezentat o pierdere acută a stării de conştienţă. În urma evaluării primare, acesta prezenta un puseu hipertensiv şi o stare febrilă. A fost monitorizat şi stabilizat şi dirijat către Serviciul de urgenţă pentru investigaţii clinice şi paraclinice de specialitate. În acest moment pacientul este stabil din punct de vedere hemodinamic şi se află în continuare în curs de supraveghere”, a declarat, pentru News.ro, Ramona Elena Guraliuc, medic şef al UPU SMURD Botoşani.
Potrivit medicului, solicitarea a fost făcută la Hotel Rapsodia din Botoşani.
”A fost investigat din punct de vedere neurologic, cardiologic şi pentru patologia de bază, şi anume pentru diabet, şi în urma acestora va fi dirijat şi către un consult de boli infecţioase pentru starea febrilă pe care o prezenta pacientul”, a precizat Guraliuc.
Potrivit presei locale, Grigore Leşe a participat, miercuri, la gala Premiului Naţional de Poezie ”Mihai Eminescu”, desfăşurată la Teatrul ”Mihai Eminescu” din Botoşani.