Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat, marți că reprezentanții USR ‘trebuie să plece acasă’ și că nu ia sub nicio formă în calcul vreo colaborare cu ei.
‘Ãștia de la USR trebuie să plece acasă. Nu fac decât rău. (…) Nu iau în calcul sub nicio formă vreo colaborare cu ei’, a spus Grindeanu la Româna TV.
El a adăugat că în momentul în care cei din USR ajung miniștri au impresia că ‘sunt un fel de detectivi’.
‘Am văzut și cum fac poliție, caută pe la ANM sutiene. Dau un exemplu. Nu spun, cine încalcă legea, pe mine nu mă interesează lucrurile astea, a încălcat legea, să plătească. La Mediu sau oriunde au mers domnii ăștia sau doamnele de la USR au impresia că, în momentul în care se duc într-un post de ministru, sunt un fel de detectivi. Ei trebuie să găsească ceva. Foarte bine, dar să știți că există în fiecare minister câte un corp de control. Tu trebuie să faci altceva, să administrezi acel domeniu, să faci politici publice în acel domeniu, să încerci să aduci bunăstare românilor din perspectiva acelui domeniu’, a afirmat liderul PSD.
Citiţi şi:
* Grindeanu: Mâine avem ședință de Consiliu Politic Național în care decidem ce va face PSD


