Președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, a susținut, luni, că, în ședința de plen, la votarea legii integrității, USR și AUR au făcut o majoritate împotriva acestui act normativ, deci a jalonului PNRR.
‘În primul rând, țin să le mulțumesc celor care au votat pentru această lege și aici aș vrea să fac o mențiune: această lege a trecut fără voturile AUR și USR. Au fost 49 de voturi de la AUR ‘împotrivă’, 34 de la USR. Adică zero voturi de la AUR pentru această lege, zero voturi de la USR. Cu toate că, în comisie, la început a venit USR-ul cu un amendament legat de publicarea declarațiilor de avere, după care comisia în întregul său a adoptat un amendament cu votul tuturor, pentru a avea această lege și acest amendament, care dă posibilitatea publicării declarațiilor de avere. Pentru mine e un mare semn de întrebare acest vot împotrivă, după ce în comisie s-a votat ‘pentru’, pentru transparentizare, pentru a accesa cele 770 de milioane (din PNNR) și în plen s-a votat împotrivă, dar asta arată probabil un anumit trend de alianțe între AUR și USR. N-am ce să comentez, dreptul lor’, a declarat Grindeanu, la Parlament.
El a menționat că a avut ‘un soi de uimire’ în fața unei astfel de alianțe.
‘Din păcate pentru ei, cei raționali din Parlament, adică o majoritate, dacă nu mă înșel, de peste 180 de voturi au votat ‘pentru’, astfel încât legea merge cu raport favorabil către Senat, care e Camera decizională și care mâine sau poimâine va vota această lege, astfel încât să poată să meargă la promulgare, să poată să fie, așa cum am spus, publicată în Monitorul Oficial și România să îndeplinească acest jalon, un jalon în valoare de 770 de milioane de euro. Recunosc că am avut un soi de uimire în plen când am văzut că cei de la USR au făcut alianță cu AUR, dar nu le-a ajuns’, a explicat liderul PSD.
Plenul Camerei Deputaților a reexaminat, luni, Legea pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul integrității, ca urmare a Deciziei Curții Constituționale nr. 883 din 17 august.
S-au înregistrat 183 de voturi ‘pentru’, 84 ‘împotrivă’ și trei abțineri.
Anterior, comisiile juridică și de constituționalitate ale Camerei Deputaților, reunite, au dat raport favorabil propunerii legislative.


