Președintele Camerei Deputaților, social-democratul Sorin Grindeanu, i-a trimis joi o scrisoare lui Dragoș Pîslaru, ministrul interimar al Fondurilor Europene, în care îi cere lista cu proiectele legislative care trebuie aprobate în Parlament pentru realizarea unui grad cât mai mare de absorbție a fondurilor din PNRR.
‘Vă adresez o solicitare la care aștept cu celeritate un răspuns din partea dvs., având în vedere importanța subiectului pentru economia României. Astfel, vă reamintesc: în cadrul consultărilor purtate de președintele Nicușor Dan cu partidele care au format Coaliția de guvernare, consultări care au avut loc la finalul lunii aprilie a.c., toate partidele participante și-au reafirmat susținerea totală pentru actele normative necesare în vederea realizării în timp util a reformelor, țintelor și jaloanelor din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Deși mi-am arătat în numeroase rânduri interesul de a susține demersurile Guvernului, constat, cu regret și surprindere, că atât în calitate de președinte al Camerei Deputaților, cât și de președinte al Partidului Social Democrat nu am primit nicio solicitare pe tema PNRR din partea Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene pe care îl conduceți’, se arată în scrisoare.
El a adăugat că Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene este coordonator național de implementare al PNRR și nu i-a înaintat nicio listă cu actele normative aflate în procedura parlamentară sau care s-ar impune să fie promovate în procedura parlamentară.
‘În sprijinul angajamentului asumat față de președintele României și al cooperării loiale între Guvern și Parlament, vă rog să-mi transmiteți cât mai urgent lista cu proiectele legislative care trebuie aprobate în Parlament pentru realizarea unui grad cât mai mare de absorbție a fondurilor din PNRR’, a transmis Sorin Grindeanu.


