Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat miercuri că, în forma discutată până acum, proiectul legii salarizării unitare – jalon în PNRR – nu mulțumește aproape nicio categorie socială vizată de aplicarea sa.
Grindeanu a fost întrebat dacă PSD va vota într-o eventuală sesiune parlamentară extraordinară proiectul legii salarizării unitare la care se lucrează acum la Ministerul Muncii.
‘Am anunțat parlamentarii PSD la grupurile reunite că ori de câte ori e nevoie vor fi convocați, astfel încât tot ceea ce ține de eventuale legi care sunt necesare pentru atragerea fondurilor din PNRR să putem să le aprobăm, așa cum am făcut de la o zi la alta în Camera Deputaților, de luni pe marți. Pe legea salarizării, da, am fost informat și eu că domnul Pîslaru a ajuns la o anvelopă de peste 12 miliarde. O să vedem. Deocamdată nu am văzut forma pe care a negociat-o, să spunem, în ultimele zile. N-am primit-o. (…) Haideți să vedem! Prima oară să trimită și să vedem această formă cu anvelopa de peste 12 miliarde. Dar e absolut necesar să ascultăm pe toți cei care sunt, nu știu dacă beneficiari, cei asupra cărora se aplică această lege, toate categoriile, profesori, medici, din sistemul de ordine publică, toți trebuie a fi ascultați pentru că pare în acest moment că nici o categorie socială asupra căreia se aplică această lege nu e mulțumită’, a spus Grindeanu la Palatul Parlamentului.


