in ,

Guvern: Licența pentru exploatarea sării în perimetrul Fețele Târgului – Târgu Ocna, prelungită cu cinci ani

Guvern: Licența pentru exploatarea sării în perimetrul Fețele Târgului – Târgu Ocna, prelungită cu cinci ani

Licența de concesiune pentru exploatarea resurselor de sare gemă din perimetrul Fețele Târgului – Târgu Ocna (Bacău) a fost prelungită cu cinci ani, în baza unei hotărâri aprobate, vineri, de Guvern.

Executivul a aprobat actul adițional, după ce Societatea Națională a Sării S.A., titularul licenței, a solicitat prelungirea licenței de exploatare. În acest fel, va fi asigurată continuitatea activității de exploatare, a informat Executivul.

‘Durata licenței de exploatare se prelungește până la data de 19 septembrie 2031, cu posibilitatea unor prelungiri succesive de maximum cinci ani, în condițiile prevăzute de legislația minieră și cu respectarea obligațiilor asumate prin licență. Totodată, sunt actualizate cheltuielile de exploatare estimate pentru perioada 2026-2031, la valoarea de aproximativ 266,35 milioane de lei (266.349.546 lei)’, precizează sursa citată.

Prelungirea licenței implică și actualizarea documentațiilor tehnice și economice aferente exploatării pentru perioada 2026-2031, inclusiv a documentațiilor privind valorificarea resurselor și rezervelor de sare gemă, dezvoltarea exploatării, evaluarea impactului asupra mediului, refacerea mediului, evaluarea resurselor și rezervelor, delimitarea perimetrului de exploatare și gestionarea deșeurilor, transmite Guvernul.

Licența de concesiune pentru exploatare nr. 439/1999 a fost încheiată între Agenția Națională pentru Resurse Minerale, în calitate de autoritate concedentă, și Societatea Națională a Sării S.A., în calitate de titular. Licența a fost aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 755/1999.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Expoziția ‘Nadia Comăneci – Drumul către perfecțiune’, prezentată la ICR Londra în Festivalul Open House

Expoziția ‘Nadia Comăneci – Drumul către perfecțiune’, prezentată la ICR Londra în Festivalul Open House

Deblocarea concursurilor pentru funcțiile de director general la institutele naționale de cercetare-dezvoltare, aprobată de Guvern

Deblocarea concursurilor pentru funcțiile de director general la institutele naționale de cercetare-dezvoltare, aprobată de Guvern