in ,

Guvernul a adoptat bugetul pentru Administraţia Naţională “Apele Române” – Include credite bugetare în valoare de 250 milioane lei, credite de angajament de 900 milioane lei şi alocări din surse proprii de aproximativ 260 milioane lei / Proiecte prioritar

Guvernul a adoptat bugetul pentru Administraţia Naţională “Apele Române” – Include credite bugetare în valoare de 250 milioane lei, credite de angajament de 900 milioane lei şi alocări din surse proprii de aproximativ 260 milioane lei / Proiecte prioritar

Guvernul a adoptat, în şedinţa de miercuri, bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2026 pentru Administraţia Naţională “Apele Române”, care include credite bugetare în valoare de 250 milioane lei, credite de angajament de 900 milioane lei şi alocări din surse proprii de aproximativ 260 milioane lei. Totodată, 52,02% din bugetul de bunuri şi servicii este alocat în acest an mentenanţei infrastructurii hidrotehnice, peste media ultimului deceniu.

Guvernul a aprobat, în şedinţa de miercuri, o Hotărâre de Guvern pentru aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2026 pentru Administraţia Naţională “Apele Române”, ”un buget care consolidează capacitatea de investiţii în infrastructura hidrotehnică, accelerează lucrări critice de apărare împotriva inundaţiilor şi susţine securizarea surselor de apă în toate cele 11 administraţii bazinale”.

”Bugetul aprobat include credite bugetare în valoare de 250 milioane lei, credite de angajament de 900 milioane lei şi alocări din surse proprii de aproximativ 260 milioane lei, susţinând un portofoliu extins de investiţii, studii şi lucrări de mentenanţă la nivel naţional. Totodată, 52,02% din bugetul de bunuri şi servicii este alocat în acest an mentenanţei infrastructurii hidrotehnice, peste media ultimului deceniu”, a transmis, miercuri, Guvernul, într-un comunicat de presă.

Potrivit documentului citat, un element important al bugetului 2026 este continuarea a cinci proiecte majore preluate din PNRR – Cuceu, Rovinari, Frumoasa, Surduc şi Lacul Roşu – selectate pe criteriul progresului tehnic şi administrativ avansat şi menţinute în implementare prin finanţare naţională.

”În cazul ABA Someş-Tisa, investiţiile principale depăşesc 40 milioane lei şi includ amenajarea râului Someşul Mic în Cluj, punerea în siguranţă a polderului Cuceu, acumulările Runcu, Gilău şi Colibiţa. La ABA Crişuri, investiţiile depăşesc 33 milioane lei şi vizează Valea Călata, Valea Secătura, Nodul Hidrotehnic Cighid şi proiecte de restaurare ecologică în bazinele Crişului Repede şi Ier”, precizează Guvernul.

Executivul mai arată că, în ceea ce priveşte ABA Mureş, una dintre priorităţile anului este proiectul Corund–Praid, cu 22,6 milioane lei, alături de investiţii pentru regularizări de cursuri de apă şi punerea în siguranţă a unor structuri hidrotehnice.

La ABA Banat continuă investiţii majore la Surduc, Nădrag şi pe râul Bega, iar în ABA Jiu sunt finanţate proiecte esenţiale precum acumularea nepermanentă Rovinari, regularizarea Amaradia şi aducţiunea Câmpul lui Neag – Valea de Peşti.

La ABA Olt, investiţiile se concentrează pe acumularea Frumoasa, pârâul Cheia şi barajul Şuta. În ABA Argeş-Vedea sunt prevăzute, în premieră, intervenţii dedicate siguranţei hidrologice a Capitalei, prin proiecte privind salba de lacuri Colentina şi Lacul Văcăreşti, alături de investiţii la Ogrezeni şi Gostinu.

ABA Buzău-Ialomiţa are prevăzute lucrări pe braţul Borcea, modernizarea acumulării Paltinu şi proiecte de reducere a riscului hidrologic aval de Siriu. În ABA Siret, unele dintre cele mai mari investiţii din ţară vizează amenajarea Trotuşului, conservarea Lacului Roşu şi amenajarea râului Suceviţa.

La ABA Prut-Bârlad sunt finanţate acumularea Pârcovaci şi proiecte prioritare în judeţul Galaţi şi la Dorohoi, iar în ABA Dobrogea-Litoral continuă investiţiile pentru protecţia lacului Techirghiol, infrastructura de apărare la Dunăre şi documentaţiile strategice pentru amenajarea plajelor.

”Bugetul include, de asemenea, finanţări pentru pregătirea de proiecte noi, consolidarea componentei de digitalizare şi securitate cibernetică şi un nivel ridicat de alocări pentru întreţinerea infrastructurii existente. Prin aprobarea bugetului ANAR pentru 2026, Guvernul susţine o abordare naţională integrată pentru siguranţa apei, cu investiţii distribuite în toate bazinele hidrografice ale ţării, de la Maramureş la litoralul Mării Negre”, a mai transmis Executivul.

Pentru joi, ministrul Mediului, Diana Buzoianu, are anunţată o conferinţă de presă pentru a prezenta bugetul Apele Române şi priorităţile acestei instituţii. 

viewscnt

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Guvernul a aprobat plafoanele alocate ajutoarelor naţionale tranzitorii în sectoarele vegetal şi zootehnic, pentru anul 2025 / Tanczos Barna: Fermierii n-au nicio vină şi trebuie să primească subvenţiile, inclusiv în această perioadă complicată

Guvernul a aprobat plafoanele alocate ajutoarelor naţionale tranzitorii în sectoarele vegetal şi zootehnic, pentru anul 2025 / Tanczos Barna: Fermierii n-au nicio vină şi trebuie să primească subvenţiile, inclusiv în această perioadă complicată

La prima sa audiere pe tema războiului din Iran, Hegseth s-a confruntat cu membri ai Congresului timp de aproape şase ore

La prima sa audiere pe tema războiului din Iran, Hegseth s-a confruntat cu membri ai Congresului timp de aproape şase ore