Guvernul a aprobat, joi, prin memorandum, dezvoltarea unei platforme informatice dedicate facilitării cooperării industriale aferente proiectelor din cadrul Planului național SAFE pentru industria europeană de apărare.
Potrivit unui comunicat al Executivului, această platformă va fi dezvoltată de către Cancelaria Prim-Ministrului, în calitate de instituție care asigură supervizarea generală a implementării Planului național SAFE, realizată și administrată tehnic de Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS), în baza competențelor sale legale.
Totodată, Cancelaria Prim-Ministrului va fi desemnată drept instituție responsabilă de elaborarea arhitecturii de sistem, definirea specificațiilor funcționale și tehnice ale platformei, precum și operaționalizarea acesteia, ulterior adoptării cadrului normativ necesar utilizării platformei informatice SAFE.
‘Prin platforma informatică vor fi promovate capabilitățile companiilor românești, în vederea facilitării integrării acestora în lanțurile europene de aprovizionare aferente proiectelor finanțate prin instrumentul european SAFE. Acest demers contribuie la asigurarea coeziunii măsurilor prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2025. Astfel, platforma va facilita conectarea între contractorii implicați în proiectele finanțate prin instrumentul european SAFE și operatorii economici din România care dețin capabilități industriale relevante. Contractorii vor putea publica necesitățile industriale specifice proiectelor, iar furnizorii români își vor putea prezenta domeniile de activitate, capabilitățile, certificările și experiența relevantă’, precizează Guvernul.
De asemenea, platforma va integra un nivel ridicat de automatizare, permițând realizarea de potriviri automate între cererea și oferta industrială, precum și efectuarea verificărilor administrative și fiscale necesare, fără intervenția manuală din partea autorităților.
‘Având în vedere că platforma va procesa informații cu caracter sensibil și confidențial din domeniul apărării și securității, STS va asigura dezvoltarea și administrarea tehnică a platformei, valorificând competențele sale în furnizarea serviciilor de comunicații și tehnologia informației pentru autoritățile publice, precum și capacitatea de a garanta un nivel ridicat de securitate cibernetică, disponibilitate și reziliență operațională’, mai arată sursa citată.
Instituțiile și autoritățile publice care vor furniza date în platformă vor avea răspunderea integrală pentru exactitatea, actualitatea și integritatea informațiilor transmise, precum și pentru respectarea drepturilor persoanelor vizate și a tuturor obligațiilor privind securitatea și confidențialitatea prelucrării datelor cu caracter personal.
Datele cu caracter personal vor fi utilizate exclusiv în scopul realizării verificărilor administrative și fiscale necesare funcționării fluxurilor operaționale ale platformei, mai menționează Executivul.
Schimbul de date între instituțiile participante și platformă se va realiza în baza protocoalelor încheiate între acestea, Cancelaria Prim-Ministrului și Serviciul de Telecomunicații Speciale.
‘Platforma digitală SAFE nu va fi utilizată pentru gestionarea asistenței financiare acordate prin instrumentul european SAFE, pentru derularea procedurilor de achiziții publice și nici nu va constitui o platformă de atribuire a contractelor, rolul exclusiv al acesteia fiind acela de a facilita conectarea operatorilor economici și identificarea rapidă a unor potențiali parteneri industriali în vederea constituirii consorțiilor și dezvoltării proiectelor finanțate prin instrumentul european SAFE’, se mai precizează în comunicatul Guvernului.


